Vineri, 6 iunie 2025, curtea Școlii Gimnaziale Verești a fost animată de energie, voie bună și spirit de echipă. Sub genericul „Sport și sănătate”, s-a desfășurat o amplă activitate sportivă care a reunit elevi din patru unități de învățământ din județ: Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, Școala Gimnazială Udești și, desigur, școala gazdă – Școala Gimnazială Verești.
Evenimentul a fost dedicat promovării mișcării, a colaborării și a valorilor autentice precum fair-play-ul și respectul reciproc. Competiția principală a fost una de fotbal, fiecare școală prezentându-se cu echipa sa, coordonată atent de profesorii implicați în proiect.
Astfel, au fost prezenți:
· Tîrnovan Anca și Cernăuțean Mihaela de la Școala Gimnazială Corocăiești
· Tatarcan Cătălin și Croitoru Carmen de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei
· Codină Bogdan și Amariei Iosif de la Școala Gimnazială Udești
· Ivaniciuc Marinel și Vieriu Constantin, profesorii coordonatori ai echipei gazdă
Această activitate a fost posibilă datorită implicării doamnei director Sanda Mariana Turturean, care, alături de colegii săi directori din școlile participante, a înțeles importanța sportului ca formă de educație fizică, dar și morală.
Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul necondiționat al cadrelor didactice din Școala Gimnazială Verești, printre care: Adriana Blaga, Albu Liliana, Buculei Alina Liliana, Buta Larisa Mihaela, Butnariu Elena, Gavriliuc Mirela-Maria, Mazilu Alina-Maria, Mireuță Petronela, Pamparău Mariana, Stamate Doruța Niculina, Stroe Maria, Aniculaesei Alina-Stela, Avasiloaie Mihai Ioan, Bimokono Nicoleta, Blaga Milica, Bujorean Laurențiu, Ciubotariu Bianca Ștefania, Colbea Vleju Ionel, Crăciun Mădălina, Cuciureanu Ovidiu, Huțuleac Dragoș, Leonte Valentina Ionela și Purice Maria-Tatiana.
Prin această competiție, elevii nu doar că s-au întrecut sportiv, ci au legat prietenii, au învățat să se respecte și să coopereze dincolo de limitele unei competiții. Activitatea de la Verești demonstrează, încă o dată, că școala românească are resurse, oameni dedicați și copii talentați care pot străluci atunci când li se oferă șansa să o facă.