Profesorul de biologie și muzică de la o școală din Todirești, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, fiind acuzat că i-ar fi pus mâna pe fund unei fete în vârstă de 14 ani, în timpul unui dans desfășurat în clasă, de față cu ceilalți elevi, a fost achitat.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au admis apelul declarat de Dragomir Vicențiu Chiseliță și au anulat pedeapsa de la Judecătoria Suceava, prin care profesorul fusese condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.
De asemenea, Curtea de Apel Suceava a anulat și despăgubirile morale în valoare de 35.000 de lei pe care profesorul Chiseliță ar fi trebuit să le achite elevei.
Soluția de luni este definitivă și nu mai poate fi atacată la nicio altă instanță.
Dragomir Vicențiu Chiseliță și-a susținut permanent și vehement nevinovăția, iar timp de 1 an și 9 luni nu a avut dreptul de a reveni la catedră.
La începutul lunii ianuarie a anului 2022, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava anunțau că un profesor este acuzat că a abordat o elevă în vârstă de 14 ani, căreia i-a făcut o serie de avansuri sexuale. Minora a înregistrat discuția pe telefonul mobil, aceasta ajungând ulterior la dosar.
Părinții fetei au sesizat Poliția, iar în cadrul anchetei care s-a derulat a avut loc și o percheziție informatică a telefonului profesorului, dar se pare că nu s-a găsit nimic relevant pentru acuzare.
Profesorul Dragomir a fost inculpat sub acuzația că, în ziua de 12 ianuarie 2022, în timpul orei de muzică, ”a agresat-o sexual pe fata în vârstă de 14 ani, prin constrângere, în sensul că a forțat-o, prinzând-o de mâini, să se ridice din bancă, deși aceasta a refuzat invitația la dans, iar în timpul dansului inculpatul a tras-o pe persoana vătămată înspre corpul său, împrejurare în care i-a pus mâna pe fund în mod repetat, chiar și când eleva încerca să se retragă de lângă corpul acestuia, inculpatul trăgând-o din nou spre el și continuând să îi pună mâna pe fund”.
Profesorul a și fost arestat pentru aceste acuzații, însă doar câteva zile, Tribunalul Suceava schimbând în scurt timp măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.
Profesorul a fost pus ulterior sub control judiciar, cu interdicția de a reveni la catedră.
Practic, prin soluția definitivă a Curții de Apel Suceava, toate acuzațiile aduse lui Dragomir Vicențiu Chiseliță s-au dovedit nefondate.