Florin, orfanul adoptat de mic de ceferiștii suceveni, a murit la numai 44 de ani

Se numea Florin Petrică Iordache, dar toată lumea îl știa simplu drept Florin, băiatul care vinde apă, bere sau cafea în trenuri. Din păcate, despre Florin vorbim de acum la trecut.

Joi dimineață, i s-a făcut rău în scara de bloc din apropiere de Gara Suceava, unde stătea în chirie. A strigat că moare, a căzut și.... a murit.

Florin era un personaj pe care mulți suceveni îl cunoșteau, un om care știa să se facă simpatic și cu suficient bun-simț cât să nu deranjeze aproape pe nimeni.

Puțini îi știu însă și povestea vieții, una foarte tristă. O viață grea care i-a adus sfârșitul, cumva previzibil, la numai 44 de ani.

Acum exact 10 ani, în 2015, scriam în Monitorul de Suceava povestea de viață a lui Florin. Un articol de care a fost mândru ani la rândul și pentru care mi-a mulțumit de zeci de ori.  

·       Viața lui Florin a început la casa de copii

Florin Petrică Iordache s-a născut în satul Chilii, de lângă Roman, iar mama l-a dat la orfelinat, la o zi după ce a fost adus pe lume. Ne spunea acum zece ani că viața la casa de copii nu a fost una deloc bună și, sătul să încaseze bătăi, și-a luat lumea în cap. Un drum pe care o apucă mulți copii din orfelinate. S-a urcat în tren și a plecat într-o direcție necunoscută pentru el.

Din ce își aducea aminte, Florin a fugit prima dată de la casa de copii în 1987, când avea 6 ani. S-a perindat prin mai multe gări, însă, treptat, și-a găsit locul la Suceava.

·       Cum a trăit pe lângă ceferiști

La Gara Suceava a avut noroc de oameni care aproape că l-au adoptat.

„Ciocănarii de la Revizia Vagoane Suceava (n.r. - cei care verifică starea vagoanelor în gări) m-au ajutat enorm, practic din 1990 și până prin 2002 am crescut pe lângă ei. Mi-au adus mâncare și m-au lăsat să dorm în clădirile în care lucrau ei”, povestea Florin.

„Cred că polițiștii de la Transporturi Feroviare Suceava m-au dus de 30 de ori înapoi la casa de copii, dar de fiecare dată am revenit”, și-a continuat povestea tristă Florin, în 2015, când avea 34 de ani.

·       Cum a ajuns să vândă produse în trenuri, îmbrăcat în uniformă de ceferist

Când a mai crescut, Florin a început să caute posibilități de a face un ban. Așa a ajuns să vândă diferite produse prin trenuri. O perioadă a strâns sticle prin trenuri, sticle pe care le vindea pentru bani de o pâine, apoi a început să adune ziare de prin vagoane, pe care le vindea în aceeași zi călătorilor, după care a început să vândă sucuri, bere sau cafea. Deși comerțul de acest gen nu este legal, Florin a fost tolerat pentru că toată lumea îi știa povestea tristă de viață și pentru că nu a creat niciodată probleme.

Florin a fost în trenuri, de la Suceava la Vatra Dornei sau chiar mai departe, până la moarte.

După cei 12 ani în care a stat în spațiile ceferiștilor de la Revizie Vagoane, Florin a locuit o lungă perioadă de timp în clădirea unei centrale termice de lângă gară, tot prin mărinimia unor oameni de bine. A avut unde să doarmă, dar și unde să facă dușul obligatoriu pentru a putea prezenta încredere călătorilor și a-și vinde produsele.

·       A fost singur și amărât de mic și așa a și murit 

Chiar dacă a fost ajutat de oameni de bine, majoritatea de la CFR, viața lui Florin a fost una tristă. În cea mai bună perioadă a vieții sale, în ultimi ani, a stat în chirie, tot în apropiere de gară.

În cea mai mare parte a vieții nu a avut pe nimeni lângă el

Pe mama sa a cunoscut-o la 17 ani și a avut o relație rece cu ea.

Florin era diagnosticat de peste 10 ani cu diabet, a fost operat la coloană, avea probleme mari cu fierea, iar în ultimii ani mai toate organele au fost afectate de diabet.

„Trenurile m-au ajutat, dar m-au și distrus. Noapte de noapte, curent, stat prin frig, prin gări... toate m-au ajuns”, se plângea Florin Petrică Iordache acum zece ani.

Cea mai frumoasă perioadă pentru el a fost în anii 2008 și 2009, când a lucrat ca om de serviciu la Spitalul Județean Suceava. Aici a fost ajutat foarte mult de doctorii Doina Ganea Motan și Mihai Crețeanu, care, spunea el, i-au înțeles suferința.

Dacă ar fi făcut şcoală, lui Florin i-ar fi plăcut să ajungă mecanic pe locomotivă. Șansa nu a fost însă în niciun caz de partea sa.