Administrația locală a municipiului Suceava renunță la decorațiunile folosite pentru sărbătorile pascale de către fosta conducere a primăriei. Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat vineri, în conferință de presă, că roabele și căruțele cu ouă din lemn colorate, iepurii uriași și lumânările din sârmă cu beteală și ghivecele cu mușcate – „mușcate spânzurate” – nu vor mai fi amplasate prin oraș pentru zilele de Paște. Potrivit primarului, municipalitatea va marca sărbătorile de primăvară prin curățenie exemplară, înierbarea spațiilor verzi cu rulouri de iarbă și plantare de flori.