Două camioane și un microbuz de transport marfă au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc vineri, în jurul orei 12.00, pe E 85, la ieșirea din Iacobești spre Suceava, zona comunei Grănicești.
Cele trei vehicule circulau pe același sens, impactul fiind unul față-spate.
În urma impactului, două persoane, conştiente şi cooperante, au primit îngrijiri medicale, au transmis pompierii militari.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.