Formația Șoimii Gura Humorului are ambiții mari pentru viitorul sezon al Ligii a III-a. Gruparea condusă de Eduard Wendling își propune într-o primă fază calificarea în play-off, iar de acolo, dacă situația din clasament o va impune, să atace, de ce nu, chiar promovarea. În acest sens, humorenii sunt deja activi pe piața transferurilor în condițiile în care echipele de eșalonul al treilea se află încă în vacanță.
Formația humoreană a anunțat zilele acestea înregimentarea a doi fotbaliști. Primul este Adrian Șter, un atacant în vârstă de 27 de ani, care în sezonul precedent a înscris 14 goluri în tricoul celor de la CSM Bacău. Originar din Baia Mare, Șter mai are în CV echipe precum FC U Craiova, Minaur Baia Mare, FC Hermannstadt, Ceahlăul Piatra Neamț, SCM Zalău sau Olimpia Satu Mare.
Cel de-al doilea venit este Ștefan Mihalciuc, în vârstă de 21 de ani, un mijlocaș format de LPS Suceava, care are experiența Ligii a III-a după ce a evoluat pentru Foresta Suceava și Gloria Ultra Dorohoi.