Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Duminica a treia după Sfintele Paşti este afierosită femeilor mironosiţe – martore ale Învierii – în special, şi femeilor creştine, în general. Dacă ziua de 8 Martie, atât de osanată până mai ieri, a fost o încercare de a înlocui Buna Vestire – zi închinată cinstirii deopotrivă fecioarelor şi mamelor, al căror prototip este Maica Domnului, această cinstire a mironosiţelor nu a putut fi umbrită atât timp cât prăznuirea Sfintelor Paşti nu a fost întreruptă. Și Buna Vestire, şi Duminica Mironosiţelor ne încredinţează că fără Hristos – Care Se naşte şi Care învie din morţi – cinstirea femeii în lumea de astăzi rămâne fără motivaţie teologică.
Femeia, ca şi bărbatul, a fost creată de luminoasele mâini ale lui Dumnezeu, după chipul Său (Facerea 1, 27); asemănarea, şi pentru unul, şi pentru altul, rămâne un proces dinamic, un ideal de cucerit.
Dintru început, femeia a fost creată – după rânduiala lui Dumnezeu – ca să fie „ajutor de potriva lui (Adam)” (Facerea 2, 20); după căderea în păcat (Facerea 3), femeia, din ajutor, a devenit soţie. Aşa se face că, dintr-un om liber, ea devine – după Legea lui Moise – un bun, însă un bun printre alte bunuri ale bărbatului (Deuteronomul 5, 21). Un bun pe care bărbatul îl va stăpâni (Facerea 3, 16). Un obiect ca oricare altul, care va face parte din patrimoniul bărbatului (Facerea 20, 3, 12), deşi, în cadrul familiei, femeia trebuia să fie respectată (Ieşirea 20, 12), temută (Leviticul 20, 9) şi ascultată (Deuteronomul 21, 18).
Aceste femei au fost primele mărturisitoare ale Învierii lui Hristos (Luca 24, 9-11). Citind Sfintele Evanghelii, vom remarca faptul că prezenţa lor este surprinsă în mod gradual, astfel: Sfântul Evanghelist Matei menţionează pasager numele Fecioarei Maria şi al Mariei Magdalena; Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca procedează în aşa fel încât din asocierea unui nume să rezulte importanţa persoanelor, dar şi faptul că femeile care-L însoţeau pe Iisus erau destul de numeroase; Sfântul Evanghelist Ioan ştie să sublinieze rolul predominant al femeii între cei care-L urmau pe Iisus. Astfel, aflăm despre cele 25 de femei care au fost în anturajul lui Hristos: Maria (Maica Domnului), Elisabeta, prorociţa Ana, soacra lui Petru, văduva din Nain, femeia samarineancă, femeia adulterină, femeia păcătoasă din casa lui Simon, femeia din casa fariseului, văduva săracă, Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria Magdalena şi celelalte femei, Ioana, Salomeea, Suzana, Maria lui Cleopa, Maria lui Iacov şi cealaltă Marie, femeia canaaneancă şi fiica ei, fiica lui Iair şi mama sa, femeia bolnavă de 12 ani, soţia lui Pilat. Deşi fiecare este unică în felul ei, acestea au primit de la Hristos vindecare, ajutor, milă, iertare sau elogii pentru credinţa, dragostea şi dăruirea lor.
Cu certitudine, Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, în special, abundă în exemple de femei evlavioase. Dincolo de statutul social sau de rolul jucat în istoria biblică, femeile au o deosebită contribuţie – aici, pe pământ – prin naşterea şi creşterea de prunci (I Timotei 2, 15; 5, 10-14); prin acest act procreator, ele contribuie la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru că orice prunc botezat este chemat să se adauge numărului drepţilor despre care vorbeşte Apocalipsa: „Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi” (7, 4).
Însă, pe lângă acest rost şi rol definitoriu al femeii, trebuie să nu uităm faptul că ele sunt cele mai fervente şi perseverente rugătoare (Fapte 1, 14); calendarul bisericesc este mărturie de netăgăduit în acest sens; multe femei s-au arătat animate de sentimente filantropice (Fapte 9, 36), ospitaliere (Fapte 12, 12; 16, 15; I Timotei 5, 10) şi misionare (Fapte 18, 26; Tit 2, 3-4).
Şi totuşi, scrie Sfântul Apostol Pavel, în Domnul femeia nu este fără bărbat şi nici bărbatul fără femeie (I Corinteni 11, 11). Înaintea lui Dumnezeu se vor înfățișa numai împreună, nedespărţiţi. Dar aceasta nu înseamnă că înaintea lui Dumnezeu monahii şi monahiile nu îşi au rostul lor!
