„Zavaidoc în anul iubirii”

O carte pe zi: „Zavaidoc în anul iubirii”

Autor: Doina Ruști

Apariție: 2024

Nr. pagini: 288

Editura: Bookzone

„Întâlnirea mea cu Zavaidoc s-a produs pe când încercam să înțeleg arhitectura complexă și parfumul anului 1923, cel mai nebun dintre «anii nebuni». Iar la fiecare pagină de ziar, în fiecare filă de carte, în filmele și în fotografiile începutului de secol XX, am regăsit vocea fără egal a acestui artist, care se mișca prin multe medii culturale și cânta cu aceeași pasiune atât operetă, cât și folclor, dar mai ales o muzică vie și epică, a orașului de după război. Tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1923 cuprinde forța lui Zavaidoc, venită dintr-o poveste de iubire, imersiv legată de istoria unui an.” – Doina Ruști

Pasiune, muzică și crimă în anul de glorie al Bucureștiului interbelic – o poveste de dragoste care a învins timpul!

Descriere

București, 1923. În anul unei noi Constituții, al primului film românesc și al unei crime care a fascinat imaginația publicului, Micul Paris era orașul marilor pasiuni și speranțe. Pe fundalul unei metropole în plină transformare politică și socială, viața unei tinere fete se schimbă odată cu apariția celebrului Zavaidoc pe treptele casei sale. Într-o epocă lipsită de radio, microfon sau discuri autohtone, vocea inconfundabilă a artistului răsuna de peste tot, cântând suferința unui bărbat îndrăgostit în localurile pline de fum, în saloanele somptuoase sau în suburbiile animate de acordurile tarafului său. Zavaidoc nu a fost un simplu cântăreț, ci o emblemă a unei lumi în stare de orice, aflată la granița dintre tradițional și modern.

Frânturi din „Zavaidoc în anul iubirii”

„Orice poveste e a cui o spune până la capăt. Ceilalți o citesc și o uită. Povestea mea e alta decât a Matildei. Ar fi o prostie să le suprapunem, să le împletim.”

„Prima impresie mi-a rămas intactă și-n ziua de azi. Nu era vorba de cum arăta, ci de ceea ce împrăștia în jur, umplând camera, acel ceva care-ți topește cuvintele și te face să uiți de tine, să stai cu sufletul întreg la fereastră și să speri nebunește ceva imprecis. Era un bărbat tânăr, făcut să te îndrăgostești de el la prima vedere… Îl priveai și erai a lui pe tot restul vieții.”

„Toată viața noastră se derula în acea casă, în care totul părea simplu și nesfârșit. La parter erau magazinul de pălării și croitoria tatălui meu. La etajul întâi aveam salonul, bucătăria, băile și alte încăperi, pentru musafiri. Dormitoarele ocupau etajul al doilea, iar la mansardă aveam două apartamente pentru închiriat.”

„Dintre toate aiurelile acelor pagini, era clară o singură frază, care părea copiată de undeva: Orbul e ca Dumnezeu, redesenează lumea de la capăt și în mintea lui încap toate faptele trecute și viitoare. Tocmai de aia marii profeți au fost orbi.”

„De ce cântăm, dacă nu pentru viața irepetabilă a unei clipe și pentru viețile nenăscute? Cânt acum, iar cântecul meu va fi cântat și mâine, și poate și peste o sută de ani. Sau, dimpotrivă, îl cânt și se va pierde la un moment dat, dar măcar l-am pus pe calea ferată, m-am străduit să-l trimit mai departe.”