„Oceanul dintre noi”

O carte pe zi: „Oceanul dintre noi”

Autor: Laura Spence-Ash

Traducător: Cornelia Marinescu

Apariție: 2024

Nr. pagini: 416

Editura: Bookzone

Descriere

La doar unsprezece ani, Beatrix este trimisă de către părinții săi de cealaltă parte a Atlanticului, lăsând în urmă Londra bombardată de naziști, pentru a găsi un adăpost sigur și plin de iubire în casa familiei Gregory, din America. Aici, ea nu doar că supraviețuiește, ci prosperă.

Beatrix descoperă frumusețea idilică a vieții de pe coasta Maine-ului alături de cei doi fii ai familiei sale adoptive, William și Gerald, formând legături indestructibile. În scurt timp, viața cu familia Gregory devine mai plăcută decât traiul liniștit și modest pe care îl avea alături de părinți, în Anglia.

Însă, când războiul se încheie, Bea este nevoită să se întoarcă la Londra, purtând în inimă amintirea frumoasă a familiei sale americane și iubirea de care o desparte acum un ocean nesfârșit.

Povestea ei ne arată că adevărata familie nu este definită de legăturile de sânge, ci de conexiunile profunde ale inimilor noastre.

Ce spun criticii

„Acest roman de debut m-a captivat de la început până la sfârșit." (Julia Quinn, autoarea seriei Bridgerton)

„«Oceanul dintre noi»este un roman încântător și captivant. Laura Spence-Ash a scris o carte splendidă, plină de personaje memorabile.” (Ann Napolitano, autoare)

 „Un roman superb, ce prezintă impactul profund pe care migrația, chiar și când este o experiență plăcută, îl are asupra copiilor și familiilor. «Oceanul dintre noi»este un miracol." (Ann Packer, autoare)

„De o frumusețe discretă, cu personaje fin conturate și descrieri vii, «Oceanul dintre noi»este un roman elegant și melancolic despre pierdere, familie și complexitatea iubirii." (Shelf Awareness)

Frânturi din „Oceanul dintre noi”

„Iubim oamenii pentru tot felul de motive și în feluri foarte diferite. Să nu uiți asta. Și, cu cât îmbătrânești, cu atât devine mai bine. Iubirea de tinerețe nu e neapărat și cea mai bună.”

„Oceanul ăsta în care înoată chiar acum, oceanul care o desparte de ei, a devenit tot mai mare de un an încoace. Viața aceea, fata de atunci au început să se evapore. Încă mai scrie acasă în fiecare duminică, dar acum se chinuie să umple o pagină. Și scrisorile de la ei par mai scurte și mai puțin personale. Ca și cum nu ar mai ști despre ce să îi scrie.”