Gabriel MANȚĂ

Cineva se bucură că a încheiat sezonul cu un trofeu, dar cred că niciodată asocierea cupei cu un trofeu de consolare n-a fost mai aproape. Această Cupă a României pentru CFR Cluj a însemnat mai degrabă prima cupă pentru Dan Petrescu ca antrenor. Ca să vezi, una singură avea și ca jucător, în îndepărtatul sezon 1988-1989, ultimul sub regimul Ceaușescu. Apoi a venit Revoluția, libertatea de circulație și implicit posibilitatea acestor băieți talentați să-și construiască o viață, o carieră, să asigure o existență fără griji pentru cel puțin o generație după ei. Alții, mai puțin norocoși, care n-au prins schimbarea la începutul carierei, la apogeu, sau măcar pe final de carieră, nu au mai rămas decât cu gloria. Totdeauna mă gândesc la Majearu când abordez situația din unghiul ăsta de vedere. E drept, sunt alții care s-au ținut de fotbal și după încheierea carierei de jucător, au mers pe antrenorat, poți avea carieră onorabilă și în fotbalul mic, nu mori de foame. Sau chiar în afara fenomenului, vezi Duckadam, care a fost o vreme polițist de frontieră până a fost recuperat de industria creată între timp în jurul fotbalului. Lui Majearu poate nu i-o fi plăcut munca, dar spuneți-mi câți fotbaliști mult-mult mai puțini talentați ca el își asigură în vremurile astea întreaga viață de pe urma câtorva ani de frecat banca pe la echipe de pluton? Iar Majearu e câștigător de Cupa Campionilor, totuși! Cei care l-au prins jucând pot confirma că era fotbalist, nu prieten cu fotbaliștii. Pare că am divagat, dar nu-i așa. Prea ne-am obișnuit cu binele ca să-l mai prețuim așa cum se cuvine.

Revenind la finala Cupei României, vă propun și perspectiva care o avantajează: s-a asemănat cu ultimul El Clasico, adică totul părea jucat din prima repriză, dar un gol al echipei conduse a salvat finalul de meci. Ca și în Clasico, echipa condusă, în cazul nostru Hermannstadt, n-a putut face mai mult. Însă pentru sibieni rămâne performanța notabilă de a bifa a doua finală în cei 10 ani de existență a clubului, pierdută ca și cea din 2018, în fața Universității Craiova. Am ținut cu sibienii din acest motiv, că nicio echipă din urbe nu a ridicat vreodată cupa deasupra capului. Pentru ei chiar nu ar fi fost trofeu de consolare.