Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoRomânii, cinstiţi sau necinstiţi, aflaţi în Italia vor intra în malaxorul generat de adoptarea pachetului legislativ privind imigranţii ilegali, extrem de criticat de state membre ale Uniunii Europene, întrucât încalcă drepturi stabilite de Convenţia Europeană, ratificată de Executivul de la Roma.
Discriminarea, dubla pedeapsă, încălcarea drepturilor la siguranţă, la circulaţie şi la un proces echitabil par a fi conturate în pachetul legislativ, care nu conduce decât la ideea de abuz de drept al unui stat împotriva cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, "cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni, fără nicio altă condiţie sau formalitate în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil".
"The Guardian" susţine în ediţia de joi că Guvernul italian a luat o serie de măsuri "dure împotriva populaţiei rome şi a imigranţilor ilegali", demers în urma căruia Italia va expulza mai uşor cetăţenii străini, inclusiv cetăţenii europeni condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni. Potrivit ziarului "The Guardian", propunerea ar putea genera un conflict între Guvernul Berlusconi şi Bruxelles, dacă UE consideră că în acest fel este încălcată legea privind libera circulaţie în spaţiul comunitar.
Măsurile adoptate, miercuri, de către Guvernul italian "riscă să ameninţe garanţiile fundamentale referitoare la procedura dreptului la azil", a apreciat, la rândul său, filiala italiană a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), într-un comunicat citat de AFP.
Printre măsurile aprobate de noul Guvern "ar figura suprimarea efectului de suspendare a recursului prezentat de solicitantul de azil", în cazul respingerii cererii sale iniţiale, potrivit UNHCR.
"Un solicitant de azil a cărui cerere nu a fost acceptată de Comisia teritorială competentă ar putea astfel să fie expulzat înainte de a prezenta un recurs sau înainte ca tribunalul competent să se pronunţe. Recursul ar pierde atunci orice utilitate", subliniază filiala italiană a UNHCR într-un comunicat.
Articolul 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prevede că "orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă".
"Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege; c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia; d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare", stipulează articolul 5.
Totodată, orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şiasupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
Iar orice persoană arestată sau deţinută trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală, iar victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor legale are dreptul la reparaţii.
Pe de altă parte, articolul 6 privind dreptul la un proces echitabil din CEDO prevede că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".
Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Guvernul italian a hotărât ca imigraţia ilegală să fie infracţiune care poate fi sancţionată cu închisoare între şase luni şi patru ani, devenind astfel singura ţară din Europa care impune o măsură atât de dură în aceste cazuri.
Mai mult, autorităţile italiene au decis ca în cazul în care un imigrant nelegal a comis şi o infracţiune, acestuia să-i fie aplicată în plus o treime din pedeapsa prevăzută pentru fapta sa penală.
Protocolul 7 al Convenţiei Europene impune ţărilor care au ratificat Convenţia să nu aplice dubla pedeapsă.
Comunitatea românească din Italia, oficial, adună peste un milion de români, iar, pe lângă aceştia, cetăţeni ai României, care nu locuiesc legal în Peninsulă, o tranzitează din trei în trei luni, în încercarea lor de a da o notă legală şederii lor.
Pe de altă parte, este recunoscut faptul că românii, care simt limba italiană mai apropiată de cea naţională, preferă ca ţară de destinaţie Italia, unde mulţi speră să îşi facă un viitor mai bun decât cel abandonat în România.
Măsurile legislative ale Italiei privind migraţia ilegală pare a avea în vizor, în special, etnia romă, victimele colaterale neintrând în calculul Executivului de la Roma.
Totuşi, articolul 14 din CEDO interzicerea discriminarea. "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie", prevede articolul 14.
Sub pretextul ordinii şi siguranţei publice - prevăzută de Directiva 38 a Parlamentului European - Italia apelează la articolul 15 din Convenţia Europeană referitor la "derogarea în caz de stare de urgenţă", pentru aplicarea măsurilor legislative împotriva migranţilor.
"În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiileprevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional", se arată în articolul 15 al Convenţiei.
Pe de altă parte, articolul 17 din CEDO interzicere abuzului de drept. "Nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie", prevede articolul invocat.
Măsurile dispuse de italieni, din motive de ordine publică sau siguranţă publică, ar trebui să respecte principiul proporţionalităţii.
Faptele unui acuzat, imigrant nelegal sau nu, trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii pentru a-l expulza, iar o măsură împotriva acestuia nu poate fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de şedere, pe teritoriul Italiei, al unui cetăţean român, nu poate fi circumscrisă excepţiilor, cu atât mai mult cu cât Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica, în sine, restrângerea libertăţii de circulaţie.
Dincolo de faptul că mass-media italiană a declanşat o campanie acerbă împotriva românilor, instigând la xenofobie, problemele Italiei sunt mult mai grave decât prezenţa ţiganilor, a românilor în Peninsulă. Iar măsurile legislative adoptate împotriva migranţilor par a atrage atenţia de la lucrurile cu adevărat impotante pentru societatea italiene.
Faptul că românii au emigrat in corpore în Italia a fost pentru că situaţia socio-politico-economică permitea, iar în timp autorităţile nu au ştiut cum să gestioneze acest flux, astfel că totul a escaladat. Pe de-o parte, a devenit deranjant, iar, pe de alta, mâna de lucru românească era ieftină, fiind în final un compromis acceptat.
Proliferarea prostituţiei, acţiuni de mică criminalitate organizată, traficul de droguri nu au părut că irită, însă cazul româncelor care au ucis cu umbrela o persoană a tras un semnal de alarmă, iar Romulus Nicolae Mailat a fost argumentul suprem pentru ca autorităţile italiene să declanşeze acţiunile împotriva imigranţilor.
De atunci, în fiecare zi ziarele italiene nu ratează să-şi deschidă ediţiile relatând despre un caz în care este implicat un român, uitând de dosarele marocanilor sau ale altor emigranţi care, statistic, dau mai multă bătaie de cap Italiei.
