Fostul secretar de stat american Madeleine Albright se implică în campania din România de prevenire a cancerului de col uterin, aceasta declarând, ieri, că a primit promisiuni din partea preşedintelui şi premierului privind începerea unui program de vaccinare a tinerelor împotriva acestei boli.
Madeleine Albright, preşedinte al companiei de consultanţă Albright Group, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin.
"Şase femei mor în fiecare zi din această cauză, boala provocată de virusul HPV (Human Papilloma Virus - n.r.), alte nouă fiind diagnosticate cu acest virus zilnic, situaţie care impune un program naţional de prevenire", a afirmat Madeleine Albright.
Fostul secretar de stat a precizat că acesta este motivul pentru care a ales ca destinaţie ţara noastră, încurajând autorităţile să ia o decizie în acest sens şi să implementeze un program naţional de vaccinare împotriva cancerului de col uterin.
Madeleine Albright a spus că, în urma întâlnirilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu, aceştia s-au angajat să găsească soluţii pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Aceasta a subliniat că România este un exemplu în ceea ce priveşte implementarea tratamentului pentru HIV-SIDA, fiind una dintre puţinele ţări care oferă tratament universal, apreciind că acest program trebuie implementat şi în cazul cancerului de col uterin.
Măsuri urgente.
"Situaţia din România privind cancerul de col necesită măsuri urgente de adoptare a unei strategii complete şi eficiente de prevenire. Un program de vaccinare, alături de campania de informare şi educare şi de screeningul cervical, va salva vieţi", a mai spus Madeleine Albright.
Specialiştii români şi internaţionali recomandă vaccinarea obligatorie ca fiind cea mai eficientă alternativă de prevenire a cancerului de col, a precizat, ieri, doctorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului "Matei Balş".
Cele mai vechi 15 state din Uniunea Europeană, cât şi unele dintre cele mai noi state membre, cu incidenţă şi mortalitate mult mai reduse, au inclus deja în recomandările naţionale vaccinarea sau au introdus programe naţionale gratuite de vaccinare pentru generaţiile cu vârste cuprinse între 12-18 ani (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Elveţia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Danemarca şi Grecia).
Importanţa prevenirii.
Experienţa ţărilor vestice arată importanţa prevenirii cancerului de col uterin. Boala are consecinţe serioase din punct de vedere medical şi social, iar tratamentul presupune cheltuieli foarte mari. Numai în SUA, costul anual al îngrijirii pacientelor cu boli provocate de virusul HPV este de peste patru miliarde de dolari, în timp ce în Marea Britanie aceste cheltuilei se ridică la peste 414 milioane de dolari pe an.
Screening-ul şi vaccinarea obligatorie nu elimină numai riscul apariţiei cancerului de col uterin, dar reduce, în mod considerabil, consecinţele economice şi psiho-sociale. Studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că banii alocaţi tratamentului unui singur caz de cancer de col pot fi folosiţi eficient pentru prevenirea a 50 de cazuri noi, prin vaccinare.
"Programele de vaccinare obligatorie pentru generaţiile de 9-10 ani, combinate cu screening-ul pot reduce semnificativ această afecţiune în rândul femeilor tinere. Medicii ginecologi, infecţionişti, pediatri şi de familie susţin programul naţional de vaccinare şi încurajează autorităţile să demareze acest proiect cât mai curând posibil. Aproximativ 80 la sută dintre femei au fost infectate cu HPV până la vârsta de 50 de ani. Două tulpini ale acestui virus (16 şi 18) sunt responsabile pentru mai mult de 85 la sută din cazurile de cancer de col. Aceste două tulpini sunt incluse în vaccin. Vaccinarea obligatorie va reduce considerabil numărul apariţiei de noi cazuri în România", a precizat Adrian Streinu-Cercel.
Gimnastele se implică.
Şi echipa de gimnastică feminină a României susţine lupta împotriva acestei grave afecţiuni. Ca reprezentante ale tinerei generaţii, gimnastele încurajează adolescentele şi tinerele femei să conştientizeze importanţa controlului medical periodic şi să se informeze despre virusul HPV, cancerul de col şi prevenirea sa.
"Echipa de gimnastică reprezintă generaţia tânără, care poate fi protejată astăzi printr-un program naţional împotriva cancerului de col. Ne bucurăm că putem contribui la lupta împotriva acestei boli necruţătoare. Întâlnirea de astăzi reprezintă un punct de pornire pentru activităţile viitoare, susţinute de echipa naţională, ca parte a campaniei de prevenire a cancerului de col", a spus antrenorul echipei naţionale de gimnastică, Nicolae Forminte.
Incidenţă mare şi cauză de mortalitate.
La nivel mondial, cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer cu cea mai mare incidenţă şi a doua cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor. La fiecare două minute, o femeie moare de cancer de col uterin, iar la fiecare 63 de secunde o femeie este diagnosticată cu această boală.
Studiile arată că până în 2020, la fiecare 45 de secunde o femeie va fi diagnosticată cu acest tip de cancer, dacă nu se implementează măsuri eficiente de prevenire.
În România, cancerul de col uterin este cea mai frecventă formă de cancer printre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. Potrivit statisticolor, în fiecare an, aproximativ 3.500 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin şi peste 2.000 mor din cauza acestei boli.
Primul loc în Europa.
Cercetările efectuate de Centrul de Informare privind virusul HPV uman şi cancerul de col uterin arată că România ocupă primul loc în Europa în ceea ce priveşte cazurile de cancer de col uterin (23,9 la sută), fiind urmată de Bulgaria (18,7 la sută) şi Slovacia (18,5 la sută).
Şi mai îngrijorător este faptul că pacientele din România diagnosticate cu această boală sunt mai tinere decât cele din Europa şi din întreaga lume.
Virusul HPV uman reprezintă una din cauzele îmbolnăvirii de cancer de col uterin, dar nu este singura. Mai există şi alţi factori care contribuie la instalarea acestei boli, cum ar fi folosirea pe timp îndelungat a contraceptivelor hormonale, fumatul sau infecţia cu HIV.
Virusul se transmite pe cale sexuală, riscul infectării cu diverse forme ale virusului uman HPV de-a lungul întregii vieţi fiind de aproximativ 50 la sută. Majoritatea cazurilor se înregistrează în rândul tinerelor sub 25 de ani.
Imunoprofilaxia este un nou instrument în profilaxia primară a cancerului de col uterin. Vaccinul tetravalent care protejează împotriva a patru tipuri, cele mai des întâlnite, de virus uman HPV, a fost înregistrat în toamna anului 2006 în Uniunea Europeană, iar din 2007 şi în România. Vaccinul oferă protecţie suplimentară şi împotriva altor tipuri de cancer din sfera genitală sau a leziunilor precanceroase şi verucilor genitale.
Prevenţie.
Programul naţional de vaccinare, alături de campania de informare şi educare despre cancerul de col şi de screeningul cervical, ar putea reduce numărul cazurilor noi cu peste 2.500 pe an, prin vaccinarea unei întregi generaţii.
Comisia Americană pentru Programe de Imunizare (ACIP) recomandă vaccinarea fetelor cu vârste cuprinse între 11-12 şi 13-26. Având în vedere faptul că cel mai ridicat risc al infectării cu acest virus apare în primii cinci ani după începerea activităţii sexuale. Cel mai indicat grup pentru vaccinare îl reprezintă copiii şi adolescenţii între 9 şi 15 ani, înaintea începerii activităţii sexuale.
Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai de succes şi mai puţin costisitoare metode de intervenţie în programele de sănătate publică. Mai mult de două milioane de decese sunt prevenite anual datorită programelor de imunizare. Până în 2015 ar putea fi prevenite patru până la cinci milioane de decese anual, prin eforturi susţinute de imunizare.
Vaccinul tetravalent a fost aprobat până în prezent în peste 100 de ţări, iar Australia, Canada, Franţa, Italia, Slovacia, Elveţia şi Statele Unite ale Americii sunt pionieri în finanţarea publică a acestui tip de vaccin.
Dacă nu va fi prevenită infectarea cu virusul uman HPV, cancerul de col uterin va continua să fie a doua cauză a mortalităţii printre femeile care suferă de cancer, după cancerul mamar, a conchis Streinu-Cercel.