Comunitatea medicilor de familie din județul Suceava are în rândurile sale și un medic indian. Este vorba despre dr. Shamim Khan, care lucrează ca medic de familie la Clinica ICD, atât în Suceava, cât și în Fălticeni.
Dr. Khan povestește că a venit pentru prima dată în România în 2016, pentru a-și continua studiile la facultatea de medicină din Oradea. Plecat la 21 de ani din India, mai întâi în Germania, apoi în Marea Britanie, Shamim Khan a început studiul la facultatea de medicină din Düsseldorf. Pentru a se întreține a lucrat într-un restaurant cu bucătărie italiană, inițial ca spălător de vase, ulterior a avansat până la a fi secundul șefului de restaurant. În paralel, ca student la medicină a lucrat și la staționarul medical de îngrijire generală de pe lângă secția de ortopedie a unui spital din Düsseldorf.
La sfârșitul anului IV, din motive care țin de legislația din Germania referitoare la perioada de ședere a studenților străini din state terțe, a fost nevoit să caute o altă țară în care să-și continue studiile. De la o asistentă medicală româncă pe care a cunoscut-o în spital, a aflat că una dintre aceste țări ar putea fi România. „În iunie 2016 am venit în România, am făcut o tură prin țară și am aplicat pentru transfer la facultățile de medicină din Oradea, Cluj, Arad, Timișoara și Constanța. Am găsit loc la Oradea și Arad și am ales Oradea. Am venit aici și am făcut anii V și VI la Facultatea de Medicină, secția în limba engleză”, povestește medicul.
După absolvire a plecat în Irlanda, cu gândul de a se specializa acolo, dar spune că este o țară în care este greu de găsit un loc la rezidențiat.
A revenit în România, unde medicii străini trebuie să plătească o taxă de câteva mii de euro pentru studiile de rezidențiat și nu primesc salariu. „Costul unui an de studiu era 5.500 de euro. Plăteam, dar avantajul era că puteam să aleg specializarea. Medicii români dau examen la rezidențiat. Am ales medicina de familie, unde specializarea este mai scurtă, de 4 ani. Am plătit pentru primul an și am început rezidențiatul. După primul an, doamna de la departamentul de relații internaționale de la facultate, Corina Ardelean, mi-a spus că pot aplica pentru bursă. Doamna Ardelean a fost un înger pentru mine. Am aplicat, am fost acceptat și următorii 3 ani nu am mai plătit, am avut bursă”, a spus dr. Khan.
- „În pandemie mă gândeam că sunt medic și că o să mor fără să fi luat nici măcar o dată salariu de medic”
Medicul are numai cuvinte de laudă și recunoștință pentru profesorii de la facultatea din Oradea. Spune că îi este recunoscător și coordonatoarei rezidenților, conf. univ. dr. Luiza Demian, care l-a inclus într-o listă de 13 medici rezidenți care în perioada pandemiei de Covid-19 au fost invitați să lucreze în sectorul Covid al secției de medicină internă a spitalului clinic din Oradea. „În pandemie mă gândeam că sunt singur în România, că dacă mă infectez nu aveam pe nimeni lângă mine, că sunt medic și o să mor fără să fi luat nici măcar o dată salariu de medic. Dar am acceptat să lucrez în spital, am făcut gărzi de 48 de ore, de 68 de ore, că nu era personal. Am văzut cum se face o resuscitare pe podea, am văzut cum patru medici resuscitează în paralel patru pacienți în stare gravă și îi readuc la viață. Am învățat enorm, atât medicină, cât și limba română. Era acolo o asistentă Simona, care a spus că ea învață de la mine engleza și eu învăț de la ea românește. Eu aduceam mâncare indiană, ea aducea cozonac cu nucă și lapte cald. Asta era partea frumoasă din acea perioadă îngrozitoare”, își amintește medicul.
Tot în pandemie și-a cunoscut și viitoarea soție, o programatoare (IT-istă) care era sora geamănă a unei doctorițe cu care lucra în spital. După examenul de specialitate, în 2024 s-au căsătorit și au plecat în Irlanda. În această țară, un medic de familie câștigă 8.000- 9.000 de euro lunar, iar dacă mai are diverse colaborări poate depăși 10.000 de euro pe lună.
După aproximativ 7 luni în Irlanda, familia Khan a decis să vină în România. Printre motivele care i-au adus aici dr. Khan amintește frustrarea resimțită, ca medic, față de timpul lung de așteptare pentru pacienți pentru o trimitere la un medic specialist sau la investigații și analize: „În România, un pacient poate ajunge la cardiolog în maximum 6 luni. În Irlanda, durează minimum 1 an. La dermatolog durează și mai mult pentru că sunt foarte puțini și îți spun să nu le trimiți pacienți că au plin pe următorii 2 ani”.
Un alt motiv despre care a vorbit dr. Khan a fost acela că el știe foarte bine ce înseamnă să fii străin și spune că nu a dorit ca și soția sa să aprofundeze această experiență: „De 21 de ani eu sunt afară din India. Știu cum este fără familie, fără părinți și frați lângă tine, știu cum este fără cultura în care ai crescut. În Germania am învățat că, atunci când fac ceva, să mă pun în locul celuilalt. N-am vrut ca și soția mea să treacă prin ceea ce am trecut eu și am decis să venim în România, unde este familia ei”.
Un al treilea motiv a fost clima din Irlanda, cu vreme rece și ploioasă, considerată de doctor neprietenoasă.
- „După 40 de ani, banii contează, dar nu înseamnă totul. Vreau stabilitate, liniște, vreau să am viață”
Și cum vizitase Suceava înainte de plecarea în Irlanda, deoarece sora soției se angajase aici, la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, opțiunea a fost pentru acest oraș din nordul țării, „plin de verdeață”: „Când am fost la Suceava l-am cunoscut și pe dr. Crețeanu Jr., coleg cu cumnata mea. Îmi spusese atunci că la Clinica ICD nu este medic de familie și că sunt puțini medici de familie în Suceava. Când ne-am întors din Irlanda, am venit la Clinica ICD. Am început activitatea în august, anul trecut, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate”.
Pentru a-și continua activitatea ca medic de familie în contract cu CAS, dr. Khan ar avea nevoie de o listă de 800 de pacienți. Deocamdată are 170, din Suceava și din Fălticeni. Așteaptă să vadă ce i se va comunica de la CAS în august, după un an de activitate. Spune că o dată pe săptămână ia ore de limba română, deși vorbește foarte bine.
De asemenea, colaborează cu doi medici de familie pentru a se familiariza cu programele informatice din sistemul asigurărilor de sănătate și pentru a fi la curent atât cu reglementările, cât și cu cutumele din sistemul sanitar românesc, merge la conferințe medicale și la ședințele cu medicii de familie. „Vreau să văd cum se lucrează cu programele sau cum fac să îi dau un bilet de trimitere la specialist unui pacient bătrân, care nu are bani și a mai avut trei trimiteri în luna respectivă. Știu că CAS are metode diabolice de penalizare, chiar dacă tu, ca medic, ai avut cele mai bune intenții și sub nici o formă nu ți-ai propus să fraudezi sistemul”, afirmă dr. Khan.
Apreciază că în România timpul de așteptare pentru acces la medic este relativ rezonabil, că medicamentele psihotrope pot fi prescrise doar pe rețetă și doar de medicii specialiști, sub un control strict, și că vaccinurile de bază sunt gratuite. „Fratele și nepotul meu au dat bani pentru a se putea vaccina. Sora mea mai mare s-a născut sănătoasă, la 3 ani s-a îmbolnăvit de tetanos și este cu paralizie cerebrală. Are 47 de ani. În România vaccinurile pentru copii sunt gratuite sau chiar dacă se cumpără costă puțin, dar sunt oameni care refuză vaccinarea”, se miră doctorul. Este mândru că în rândul pacienților săi, mai ales la Fălticeni, are succes cu vaccinarea HPV, atât în rândul fetelor, cât și al băieților. Pentru că deocamdată nu are foarte mulți pacienți, își permite „luxul”, după cum spune, de a petrece mai mult timp cu ei și a le explica diferite aspecte legate de sănătatea lor.
Dr. Khan a mai declarat că intenționează să rămână pentru totdeauna la Suceava, că vrea ca în următorii ani să-și cumpere o casă în Suceava, Șcheia sau Sf. Ilie și să aibă propriul cabinet. „Iubesc Suceava. Am 42 de ani, la vârsta asta ți se schimbă prioritățile. La 20 de ani vrei bani, mașină și o soție frumoasă. După 40 de ani, banii contează, dar nu înseamnă totul. Vreau stabilitate, liniște, vreau să am viață”, a mai spus medicul de familie Shamim Khan.