Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au admis apelul declarat de edil, astfel încât condamnarea de la Tribunalul Suceava, unde a fost găsit vinovat și a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, a fost anulată.
În aceste condiții, Vasile Rîmbu nu mai are nicio presiune și își poate exercita în continuare mandatul de primar, pentru care a fost ales în iunie 2024.
Actualul edil a fost trimis în judecată pentru fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care era manager al Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
În acest dosar a mai fost judecată și Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la acea dată, în primăvara lui 2020.
Ea a fost condamnată în primă fază tot la 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei, iar acum soluția este tot de achitare.
Atât pentru Vasile Rîmbu, cât și pentru Dana Mihaela Mamciuc soluția de achitare de la Curtea de Apel Suceava este una definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.
- Care sunt acuzațiile pentru care a fost judecat Vasile Rîmbu
Succint, Rîmbu a fost acuzat că a încercat să obțină informații nepublice din ancheta deschisă la acea dată deja de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul privind infectările masive cu Covid, în Spitalul Județean, la debutul pandemiei.
În martie 2022, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Dosarul viza modul în care conducerea spitalului a gestionat pandemia, sub acuzația că din cauza nerespectării regulilor de prevenire s-a ajuns la extinderea masivă a virusului în spital și în comunitate.
Fostul manager ar fi contactat-o pe jurista spitalului prin intermediari și ar fi cerut date din documentele prin care anchetatorii solicitau informații.
Au fost înregistrate mai multe convorbiri telefonice dintre jurista de la spital și fiica lui Vasile Rîmbu, interceptări care sunt acum și în dosar.
Prima dintre ele avea acces la solicitările formulate de procurori către Spitalul Județean Suceava.
Potrivit datelor transmise oficial de DNA, Vasile Rîmbu, ”la data faptei manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în primăvara lui 2020, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.