Ce devin atunci când cumpăr?

,,Gândesc, deci exist” (lat. ,,Cogito, ergo sum”)

Sau… trăiesc prin ceea ce cumpăr?

Există o tendință din ce în ce mai vie a oamenilor de a se închide în propria lume interioară. Acest univers mi-l închipui ca pe un spațiu intransigent al adevărului, un magazin în care se vând o sumedenie de iluzii.

Spre exemplu, ne înconjurăm de o multitudine de obiecte și renunțăm la persoanele din jur. Prezentul se exprimă apoi prin numărul de bunuri deținute, iar individul devine victimă a fenomenului numit consumerism. Acest concept desemnează acumularea continuă de bunuri și servicii achiziționate de pe piață. Se încurajează viețuirea doar pentru voluptatea clipei, fie că este vorba despre industria fast fashion, fie despre alte cumpărături făcute în exces.

Culorile intense, scrisul mărit de pe etichetă reprezintă doar câteva metode prin care cumpărătorii sunt prinși în jocul unei himere alimentate de superficialitate. Majoritatea acelor obiecte sunt lipsite de valoare: se distrug repede, își pierd calitatea.

Alexandru Puiu, în scrierea „Ce este consumerismul sau fericirea ancorată în mai mult înseamnă mai bun”, scoate în evidență efectul negativ al consumerismului. Se menționează că acesta se află la baza anulării valorilor de viață tradiționale și a stilului de viață din deceniile anterioare. Autorul afirmă la un moment dat: „Consumerismul este genul de rău cu care ne-am obișnuit, precum deserturile cu cantități semnificative de zahăr.”

A fi lipsit de bunuri materiale nu înseamnă a fi sărac.

În „Povestașul”, de Mario Vargas Llosa, cititorul este introdus într-un timp trecut în care exista echilibru între om și pământ. Are loc o reîntoarcere în timp, o reevaluare a înțelepciunii omului primitiv, care își prețuia în primul rând habitatul și nu își punea întotdeauna nevoile personale pe primul loc (ca în prezent).

Scrierea aceasta este o lectură sensibilă, pentru că introduce totodată conceptul de povestaș, adică o persoană care mergea în casele oamenilor, îi ajuta la treburile casnice. Nu le asculta doar poveștile, ci se simțea parte din familie. Era integrat într-un spațiu nou. Interacționa cu ființe care posedau tradiții. Povestașul ținea minte tot ce i se spunea, iar în drumul său spre casă reitera totul. Era un mod autentic prin care informația ajungea să fie transmisă. El era intrigat de tot ce auzea.

Spre exemplu, prima lui călătorie la Quillabamba a fost la o rudă a mamei lui. Pe tot parcursul drumului, se simțea „intrigat și sedus” de tot ceea ce era nou: cultura, obiceiurile indienilor Machiguengas. Odată cu aceste pagini, se face trecerea la un spațiu din ținuturile amazoniene, în apropiere de „Valea Sacră” – nume care nu este ales întâmplător. Se reflectă un loc cu tradiții, în care fiecare element era privit dintr-o perspectivă enigmatică. Ploile, fulgerul și curcubeul aveau secrete, iar protagonistul cărții este cel care le dezvăluie treptat.

Personajul este pus în fața unor încercări solicitante. Toate conversațiile la care asistă sunt precum un „puzzle”, mărturisea el. Datoria lui rămâne aceea de a pune laolaltă toate informațiile și de a crea o poveste unică.

Este de apreciat faptul că povestașul trăiește autentic. Nu se lasă atras de dimensiunea materială a existenței, singura sa preocupare fiind aceea de a scrie, de a transmite un mesaj semenilor. Nu urmărește să se lase învăluit de propria dorință, fiindcă îi pune pe ceilalți pe primul loc.

El se hrănește cu frenezia pe care o aduce celorlalți:

„Ei mă ascultau și poate că erau fericiți. Mai povestește-ne asta încă o dată, ziceau. Povestește-ne, povestește-ne.”

Astfel, povestașul dobândește în fiecare călătorie un „acasă” care nu este dat prin naștere, ci construit prin fiecare experiență – mai ales prin contactul cu persoane noi. Llosa introduce în opera sa acest concept și îl prezintă apoi ca fiind o meserie.

A deveni povestaș înseamnă a adăuga imposibilul la ceea ce era doar neverosimil. A te întoarce în timp – de la pantaloni și cravată la o simplă bucată de pânză în jurul coapselor.

În concluzie, în prezent, individul riscă să anuleze legătura cu sine și cu ceilalți. Consumerismul transformă existența într-o cursă pentru satisfacții efemere. Modelul povestașului, evocat de Mario Vargas Llosa, oferă un contrast esențial: un om care trăiește în acord cu lumea, care se lasă modelat de experiență și care înțelege că sensul nu se cumpără, ci se construiește prin experiențe de viață.

Așadar, în fața tentației de a fi definit prin obiecte, rămâne valabilă întrebarea:

Cine suntem atunci când renunțăm la tot ce e de prisos?

Bianca NATI