Un tânăr de numai 20 de ani, din Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, a fost prins de polițiștii de la Rutieră în timp ce ”zbura” cu aproape 200 km/h.
Mai exact, radarul s-a oprit la 196 km/h. Vitezomanul se afla la volanul unui autoturism marca BMW X6 și circula pe DJ 178C, în apropiere de localitatea Frătăuții Vechi.
Șoferul a fost amendat cu 4.050 de lei și, în plus, a rămas pieton pentru 120 de zile.
Polițiștii suceveni spun că depășirea limitei de viteză este una dintre cele mai frecvente abateri în trafic, iar Codul Rutier prevede sancțiuni clare pentru acest tip de încălcare. De la puncte de amendă până la suspendarea permisului de conducere, șoferii trebuie să fie conștienți de consecințele acțiunilor lor.
Sistemul de sancționare este gradual, în funcție de cât de mult depășește șoferul viteza legală impusă.
- Depășirea vitezei legale cu 10-20 km/h: În acest caz, șoferii sunt sancționați cu 2-3 puncte de amendă. Fiecare punct de amendă are o valoare de 165 de lei. Așadar, o amendă pentru această abatere poate varia între 330 și 495 de lei.
- Depășirea vitezei legale cu 21-30 km/h: Dacă un șofer depășește limita legală cu 21-30 km/h, acesta va primi 4-5 puncte de amendă. În acest caz, valoarea amenzii poate fi cuprinsă între 660 și 825 de lei.
- Depășirea vitezei legale cu 31-40 km/h: O abatere mai gravă, depășirea cu 31-40 km/h, este sancționată cu 6-8 puncte de amendă, adică o sumă cuprinsă între 990 și 1.320 de lei.
- Depășirea vitezei legale cu 41-50 km/h: Pentru această abatere majoră, șoferii pot primi între 9 și 20 de puncte de amendă, ceea ce poate duce la o amendă maximă de 3.300 de lei.
Sunt situații în care depășirea limitei de viteză îi poate lăsa pe șoferi și fără permis. Iată care sunt aceste cazuri:
- Depășirea vitezei legale cu 50 km/h: Dacă un șofer depășește viteza legală cu 50 km/h, acesta va primi între 9 și 20 de puncte de amendă și i se va suspenda permisul pentru o perioadă de 90 de zile.
- Depășirea vitezei legale cu 70 km/h: În cazul depășirii vitezei cu 70 km/h, se aplică o sancțiune mai severă. Șoferul primește amenda corespunzătoare și permisul de conducere îi este suspendat pentru 120 de zile.