Cândva, pe-un drum de ţară,
Cei vii şi morţi deodată
- Zece leproşi - rugară
Pe Domnul, să îi vadă
Şi să le-arate mila
(Că-i cruntă suferinţa
Ce le-o provoacă boala),
Cu toată cuviinţa.
Ei, de la depărtare
Înălţau rugăciunea,
Plini de îngrijorare,
Să nu-i alunge lumea.
Stăpânul, Domnul nostru,
Trimisu-i-a la preoţi;
Fără să-ntrebe rostul,
Ei s-au grăbit spre ei.
Fiind în ascultare,
Cu-ncrederea mijindă,
Primit-au vindecare
De lepră, -ntr-o clipită.
Nouă au mers 'nainte,
Fără să-I mulţumească
Cu omeneşti cuvinte
Pentru mila cerească
Lui Rabi, Celui Care,
Vindecătorul bolii,
Datu-le-a alinare
Din groapa disperării.
Iar unul, numai unul,
S-a-ntors să mulţumească
Cu lacrimi, la Stăpânul
Venit să mântuiască.
„- Curăţatu-s-au zece,
Deci unde-s ceilalţi nouă?
Doar tu, samarinene,
Te-ai lecuit?"...Acolo,
Atunci, în vremea ceea,
Zece s-au dus acasă:
Nouă cu leac de lepră,
Iar unul - şi cu VIAȚĂ.
 

(Prof. Religie Mirela Șova, sursa: www.lacasuriliterare.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vindecarea celor zece leproşi (versificare).

Comentarii