Într-o enciclică din 1995 a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, poate printre primele de acest fel pe care el le-a dat, urmaşul Sfântului Apostol Petru se pronunţa în favoarea unificării celor două biserici. După convingerea sa, era un non sens ca aceeaşi religie, cu aceleaşi valori esenţiale ale credinţei să aibă două biserici. În consecinţă, ceea ce le uneşte este mult mai important  decât ceea ce le desparte.

După părerea noastră, nu este vorba, în primul rând, de anumite subtilităţi ale dogmei, ci de teama slujitorilor credinţei de a-şi pierde funcţiile. Iisus nu avea nici un rang ecleziastic şi, cu toate acestea, a schimbat jumătate din lume. E posibil oare ca latura materială a omenescului să fie mai puternică decât cea spirituală?

Înţelegând menirea celor care sunt adevăraţi apostoli ai lui Hristos, Papa Ioan Paul al II-lea a luat toiagul şi a început să cutreiere lumea, ca odinioară ucenicii Mântuitorului. Nici România nu a fost ocolită şi, în 1999, Ioan Paul al II-lea a poposit în „grădina Maicii Domnului”. A sărutat pământul şi l-a binecuvântat cum altă dată pare să fi făcut şi Sfântul Apostol Andrei.

Trebuie să amintim că această vizită a fost precedată de mai multe întâlniri şi convorbiri între clerul catolic şi cel ortodox. Dintre prelaţii suceveni, îl amintim pe ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a numărat printre cei care au mijlocit această apropiere.

După zece ani, lucrurile au rămas în acelaşi stadiu şi pot fi reluate da capo.

Neliniştit, spiritul Sfântului Papă răposat s-a întrupat din nou şi a pornit iarăşi la drum sprijinindu-se de toiagul pontifical. Dar, de data aceasta s-a oprit în Bucovina, la Suceava şi s-a urcat pe soclu, devenind prima statuie a unui papă expusă într-un loc public din România. Spre surprinderea noastră, la inaugurarea monumentului iniţiat de Decanul de Bucovina, parohul catedralei romano-catolice din Suceava, Ştefan Babiaş, nu au participat decât preoţii catolici, în frunte cu P.S. Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi. Soarta ecumenismului a fost uitată spre regretul omului simplu, care rămâne nedumerit în faţa acestei înţelegeri mărginite a învăţăturilor evanghelice. În această privinţă trebuie făcut ceva, cei responsabili înţeleg, dar nu se grăbesc să realizeze ceea ce se cuvine. Poate aşteaptă ca Papa să se dea jos de pe soclu şi să-i convoace la o nouă întâlnire? Peste interesele şi limitele unora, ecoul glasului său, deşi stins, se mai aude încă: Ut unum sint!

Prof.Arhid. Ştefan HRENIUC

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ut unum sint (Cu toţii să fim una).

Comentarii