Duhurile necurate îşi îndreaptă lucrarea lor mai cu seamă în trei direcţii:

1. să ne facă iubitori de argint, adică să adunăm cât mai mulţi bani şi cât mai multe lucruri materiale, pentru că diavolul ştie că "iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor" (I Timotei 6, 10). Cine caută numai câştiguri materiale, acela uită repede de Dumnezeu. Iar de aici încep toate celelalte patimi şi păcate.

2. să ne facă iubitori de slavă deşertă, adică să căutăm lauda oamenilor, să ne mândrim cu darurile pe care le avem şi să dorim posturi înalte de conducere pentru a-i stăpâni pe oameni. Ştim că diavolii au căzut de la faţa lui Dumnezeu tocmai pentru nebunia mândriei lor de a fi ca Dumnezeu, de a se pune chiar în locul lui Dumnezeu. De asemenea, primii oameni Adam şi Eva, ispitiţi de diavolul, au vrut şi ei să fie ca Dumnezeu, dar nu în comuniune cu El, ci singuri, fără Dumnezeu, pentru a fi "autonomi" sau "liberi", cum am spune astăzi. Numai că excluderea lui Dumnezeu din viaţa noastră ne duce la sclavia păcatului şi a viciilor, la posedarea de duhuri necurate. Mândria este o boală sufletească dintre cele mai grele care-l face pe om să-şi vadă numai calităţile, nu şi defectele, să creadă că are numai drepturi, nu şi datorii. Omul mândru este permanent nemulţumit; el se justifică pe sine, critică şi judecă pe alţii şi crede că numai el are dreptate…

3. să ne facă să căutăm pe orice cale plăcerile trupeşti care înăbuşesc în noi tinderea firească spre Dumnezeu şi ne transformă în robi ai trupului. Despre pofta trupească Sf. Ap. Pavel spune: "Căci dorinţa cărnii este moartea, iar dorinţa duhului este viaţă şi pace. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" (Romani 8, 6-7).

Trupul a fost creat de Dumnezeu pentru a fi locaş al sufletului care este suflarea de viaţă a lui Dumnezeu în fiecare om. De aceea, Sf. Scriptură numeşte trupul omului "casă a lui Dumnezeu" şi "templu al Duhului Sfânt". Rostul trupului este ca să se sfinţească împreună cu sufletul, cu care formează o unitate indestructibilă, împlinind poruncile lui Dumnezeu. Iar cea dintâi poruncă dată de Dumnezeu oamenilor este tocmai unirea trupească în vederea înmulţirii neamului omenesc: "Fiţi rodnici şi să vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facere 1, 28). Unirea bărbatului cu femeia are deci ca scop naşterea de prunci. Sf. Ap. Pavel spune chiar că "femeia se mântuieşte prin naştere de prunci" (I Timotei 2, 15). A căuta doar plăcerea în unirea trupească şi a evita scopul naşterii este un păcat împotriva firii care, mai devreme sau mai târziu, se răzbună prin tot felul de boli şi suferinţe. Iar limitarea sau refuzul naşterilor, practică generalizată printre creştini, diminuează în mod drastic numărul creştinilor în favoarea adepţilor altor religii care au mai mult respect faţă de porunca înmulţirii.

Despre celelalte păcate trupeşti atât de răspândite astăzi, ruşine este a şi vorbi. Dar acum simţul ruşinii a dispărut iar lumea se întoarce la Sodoma şi Gomora!

 

Rugăciunea şi smerenia

Iubirea de argint, mândria şi păcatele trupeşti sunt, deci, cele trei mari ispite ale diavolului îndreptate împotriva oamenilor, fără deosebire. Din păcate, cei mai mulţi sunt biruiţi de ele pentru că nici măcar nu cred că există un război duhovnicesc la care trebuie să se angajeze. Iar fără luptă nu există biruinţă. Pentru noi cei credincioşi, armele de toate zilele în războiul împotriva diavolului sunt: rugăciunea, însemnarea deasă cu semnul Sf. Cruci, stropirea cu apă sfinţită, metaniile, postul şi, mai ales, spovedania şi împărtăşirea cu Sf. Taine. Noi ştim că războiul diavolului începe întotdeauna prin gândurile rele, pe care trebuie să le refuzăm de la început. Pentru că altfel gândul rău devine faptă rea, iar fapta rea, repetată, devine patimă sau viciu, de care nu ne mai putem elibera uşor.

Sfinţii mai spun de asemenea că smerenia singură poate birui toate ispitele. Dar cine are smerenia lui Hristos!

Aceeaşi sfinţi ne învaţă că cele trei ispite diavoleşti - iubirea de argint, mândria şi păcatele trupeşti - pot constitui un îndreptar de spovedanie. Când ne spovedim este foarte bine să ne cercetăm conştiinţa luând în considerare aceste ispite pentru a vedea care ne luptă mai mult sau care ne-a biruit deja.

(Mitropolitul Serafim)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lupta cu ispitele (II) .

Comentarii