„Să nu socotiţi că învăţătura despre soartă face parte din învăţăturile îngăduite, numai că sunt unii oameni care cred în soartă

Să nu socotiţi că învăţătura despre soartă face parte din învăţăturile îngăduite, numai că sunt unii oameni care cred în soartă. Se săvârşesc şi crime, cu toate că sunt interzise de legi; se fac şi desfrânări şi răpiri, chiar de mulţi oameni, cu toate că sunt oprite. Că a crede în soartă este interzis, ca şi omorul, chiar de legile păgâne, se poate vedea din următorul fapt. Dacă unul care a făcut desfrânare cu femeia altuia, şi a fost dat în judecată, ar spune: „Eu nu-s de vină, ci soarta! Eu am vrut să fiu cuminte; dar soarta m-a împins, ea m-a dus la fapta asta!“, oare n-ar fi pentru aceasta osândit mai cumplit, că s-a apărat aşa de nepotrivit? Va fi oare iertat? Deloc!

Nu este, într-adevăr, preaiubite, învăţătură mai rea şi mai plină de puroi de nevindecat ca învăţătura despre soartă, despre ursită. Nu numai că pune în sufletul celor rătăciţi de această credinţă (în soartă) o învăţătură hulitoare, necredincioasă şi pierzătoare, ci le şi înduplecă să grăiască despre Dumnezeu cele care nici despre demoni nu s-ar putea spune; mai tulbură şi viaţa noastră şi umple totul de nelinişte şi de frământare. Învăţătura despre soartă surpă, distruge şi arată de prisos tot ce ne-a fost dat de Dumnezeu şi de fire, prin prooroci şi prin sfinţi, spre învăţătura şi spre îndreptarea noastră. Învăţătura despre soartă face ceea ce ar face de pildă un om bolnav care ar avea nevoie de doctorii, dar care nu se lasă convins să folosească leacurile făcute de doctorii ce stau în jurul lui şi nici n-ar vrea să scape de boală, ci ar sta nepăsător şi trândav, aşteptând o ticăloasă moarte. Învăţătura despre soartă nu ne învaţă, oare, tot aceleaşi? Să nu dea nimeni un sfat folositor, să nu asculte nimeni sfatul altuia! În zadar sunt legile şi judecătorii! În zadar ameninţările şi sfaturile! În zadar frica de pedeapsă, în zadar pentru cei buni cinstirile, premiile şi răsplăţile! Nici dacă te străduieşti n-ai vreun folos, nici dacă trândăveşti nu eşti păgubit. Ce poate să aducă munca şi osteneala?

Iată dar că învăţătura despre soartă n-a fost născocită din altă pricină decât din trândăvie, din nepăsare, din dorinţa de a scăpa de ostenelile pentru virtute. Dacă este soartă, nu este judecată; dacă este soartă, nu este credinţă; dacă este soartă nu este Dumnezeu; dacă este soartă nu este virtute, nu este păcat; dacă este soartă muncim în zadar. Cu astfel de gânduri netrebnice îşi uşurează aici, pentru scurtă vreme, cugetul; dar îşi aprind şi mai tare flacăra gheenei, pentru că ajung şi mai păcătoşi, iar când vor pleca dincolo, vor vedea că sunt pedepsiţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Învăţătura despre soartă (I).

Comentarii