Gabriel MANȚĂ

De câtva timp încoace, în fiecare zi de luni, de la ora 23, se difuzează pe Discovery un documentar despre suporterii echipelor de fotbal, despre manifestările lor, despre specificul diferitelor facţiuni de aiurea. Personajul principal este Danny, un tânăr actor britanic care a jucat rolul unui hooligan într-un film care s-a bucurat de succes, mai ales în mediile suporterilor. Acum în postură de reporter, Danny se bazează pe această notorietate în contactul cu galeriile. Îl mai ajută şi faptul că în viaţa reală este un fan al lui West Ham United. Deocamdată n-a ajuns şi în România, ăsta fiind un semn că, în ciuda unor evenimente izolate, nu ni s-a dus vestea în lumea largă. Iar deocamdată, din fericire, suntem departe de ceea ce se întâmplă prin alte campionate.

Paradoxal, situaţia cea mai calmă este chiar în patria huliganilor, peste Canalul Mânecii reuşindu-se oarecum stăpânirea fenomenului “hooligans” care făcea ravagii în anii ’80, nu degeaba fiind pe atunci cluburile engleze excluse din cupele europene. Spre exemplu, în Scoţia se trăieşte din amintiri, Danny aranjând o întâlnire faţă în faţă a doi lideri tomnatici, rivali fără chip pe vremuri, când organizau ambuscade şi se atacau cu sticle incendiare. După o oarecare reticenţă, cei doi au început să depene amintiri cu acea plăcere cu care se povestec întâmplările din armată. “Eram tineri, ne trecea repede”, au conchis ei împăciuitor, înainte de a continua la o bere în particular! Era limpede că vechiul duşman, care căpătase brusc o înfăţişare, reprezenta chiar tinereţea pierdută a celor doi.

Un alt “hooligan”, de data asta cu acte în regulă, adică având la activ o condamnare, ispăşită, de vreo 8 ani, îşi înjghebase un mic motel într-un sătuc pitoresc de lângă Aberdeen, oraşul pentru a cărui echipă omonimă nutrise cândva pasiuni viscerale. “Am o viaţă bună”, rezumă el, aruncând undiţa. Acum are un fiu şi speră ca acesta să nu-i calce pe urme. N-ar avea căderea să-i reproşeze, dar ar fi foarte îngrijorat...

Episodul scoţian a fost ca o introducere “soft” în fenomen, mai degrabă o rememorare a perioadei romantice, dacă o pot numi aşa. Ce a urmat a fost dur, uneori de-a dreptul înfricoşător...

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hooligans (I).

Comentarii