Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Unirea trupească dintre bărbat şi femeie devine prin căsătorie un act voit de Dumnezeu şi binecuvântat de El.
După a treia rugăciune, preotul aşează cununa pe capul bărbatului, după ce a atins cu ea fruntea fiecăruia şi a făcut semnul crucii pe faţa bărbatului, rostind cuvintele: "Cunună-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin". Apoi aşează în acelaşi fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizează de fapt.
Atingând cu fiecare cunună fruntea fiecăruia din cei doi şi amintind pe amândoi la aşezarea cununii fiecăruia, arată că cununa fiecăruia este într-un fel şi a celuilalt; fiecare îşi poartă cununa sa întrucât e unit cu celălalt, întrucât ea e unită cu a celuilalt. În iubirea între ei stă cununa şi mărirea fiecăruia.
Cununa - simbolul ascezei conjugale
Cununa e semnul măririi şi al cinstei, o spune preotul îndată după încununare. "Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii". Mărirea e legată de cinste şi invers. Mărirea şi cinstea lor e văzută de Dumnezeu şi de oameni. Ea constă în fidelitatea şi în iubirea dintre cei doi, în jertfelnicia unuia pentru altul, în exerciţiul răspunderii unuia faţă de altul, în asumarea străduinţelor necesare vieţii de familie. În împlinirea tuturor acestora constă realizarea unei perechi fericite, atâta cât e cu putinţă pe pământ. Creaţia întreagă câştigă de la armonia acestei perechi pe drumul ei spre armonizarea voinţa de Dumnezeu.
"Sfântul Ioan Gură de Aur vede în cunună simbolul ascezei conjugale, pentru a atinge castitatea, integritatea fiinţei". Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru răbdarea lor în credinţă. Soţii au de răbdat şi ei asaltul multor ispite în viaţa conjugală; trebuie să rabde multe greutăţi, ca să ia cununa iubirii depline. Mărirea ce o dă cununa este împreunată şi cu suportarea unei asceze, a unei înfrânări şi răbdări şi cu împlinirea plină de eforturi a unor responsabilităţi. De aceea se face cu cunună semnul crucii pe faţa celor pe al căror cap e aşezată.
Beau din acelaşi pahar
După citirea Apostolului şi a Evangheliei, preotul cere într-o rugăciune iarăşi "păzirea cinstită a nunţii lor" şi "păzirea nespurcată a patului". De aceea preotul cere în continuare lui Dumnezeu ajutor ca "să fie legătura lor fără de păcat". Numai aşa iubirea lor este deplină. Patul nespurcat, ca legătură neprihănită sau castă, constă în spiritualizarea celor căsătoriţi, în spiritualizarea legăturii lor trupeşti prin toată iubirea, respectul şi răspunderea de a se răbda şi ajuta reciproc şi de a progresa în ele, câştigând prin aceasta şi respectul celorlalţi oameni şi al măririi de la Dumnezeu.
Li se dă apoi să bea dintr-un pahar comun, arătându-se că se vor îndulci din dulceaţa comună a dragostei şi a bucuriei.
Preotul îi conduce apoi legaţi de mână în jurul tetrapodului de trei ori, ceea ce înseamnă neîntreruperea legăturii şi iubirii lor. "Drumul vieţii conjugale nu mai e un simplu itinerariu; el este plasat pe axa eternităţii; de acum mersul lor comun este asemenea axei nemişcate a unei roţi care se învârteşte", a mişcării stabile a sufletelor în Dumnezeu. Nimic nu vă întrerupe iubirea şi fidelitatea lor, nimic nu se va intercala în ea, nimic nu o va scoate din statornicia ei.
Imnul bucuriei
În timpul acestui drum, se cântă imnul de bucurie al lui Isaia pentru zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei. Acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel întrupat. Cei ce se vor naşte din această căsătorie vor fi şi ei membri ai Împărăţiei eterne a lui Dumnezeu. Cerul însuşi se bucură pentru această sporire a Împărăţiei lui Dumnezeu. În timpul înconjurării se mai cere sfinţilor mucenici ca prin rugăciunile lor să se mântuiască sufletele celor ce se cunună, printr-o răbdare care imită răbdarea lor. Bucuria naşterii de prunci, bucuria iubirii între soţi nu e lipsită de înfrânări, de suportări de dureri şi de strădanii. Sunt aceleaşi imne care se cântă şi la Botez şi la Hirotonie pentru aceleaşi motive: pentru naşterea de noi membri ai Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru creşterea lor viitoare, care nu e lipsită de eforturile înfrânării, ale răbdării şi ale strădaniilor.
Cei cununaţi, ridicaţi la cinste împărătească
Luând cununile de pe capul celor încununaţi, preotul vorbeşte iarăşi de mărirea lor, căci ei vor purta în chip nevăzut toată viaţa cununile lor de vor trăi în iubire adevărată, în curăţia fidelităţii şi în răspundere şi respect reciproc. Cu aceste cununi ei vor merge chiar în Împărăţia cerurilor: "Dumnezeule... primeşte cununile lor în Împărăţia Ta, păzindu-i nespurcaţi şi fără prihană şi neispitiţi".
În otpustul rânduielii Nunţii sunt pomeniţi împăraţii Constantin şi Elena şi mucenicul Procopie. Cei cununaţi sunt ridicaţi la o cinste împărătească şi la conlucrare pentru credinţă, asemenea împăraţilor Constantin şi Elena, şi la răbdarea greutăţilor asemenea mucenicilor. Bucuria de cele bune, înălţarea la dragostea curată şi desăvârşită e împreunată cu lupta pentru cele bune, cu greutăţile înfrânării şi ale răbdării. Greutăţile se amestecă cu dulceaţa unirii trupeşti şi sufleteşti, având un rol în spiritualizarea ei.
