Cred că prezenţa ceasului în biserică nu este tocmai potrivită, dacă ţineam seama că ceasul ne articulează în chip obligatoriu timpului veacului acestuia trecător, iar ceea ce se întâmplă în biserică ne articulează veşniciei. Apoi... a-ţi cerceta ceasul atunci când stai de vorba cu cineva - în biserică stăm de vorbă cu Dumnezeu - este un gest necuviincios, care sugerează cu prea multă evidenţă că ai dori să se scurteze convorbirea, grăbit fiind spre altceva sau spre altcineva.

Lucrurile esenţiale

Presupunând că ar putea să fie o chestiune care să mai preocupe şi pe altcineva, în rândurile de mai jos voi încerca să-mi răspund la întrebarea dacă este potrivită prezenţa ceasului în locaşul nostru de cult, în biserică.

Sper să nu stârnesc mânia criticilor care, grăbindu-se, vor socoti că le pun răbdarea la încercare din nou cu un amănunt lipsit de importanţă. Am să reamintesc încă o dată cititorilor că, demersul meu îşi propune să atragă atenţia asupra faptului că în lucrurile mici se reflectă orientări de fond, perspective esenţiale. Detaliile, cum spuneam şi altă dată, sunt ecoul aşezării noastre faţă de lucrurile esenţiale, sau a modului cum le înţelegem. Ele ne pot semnala rămânerea în adevăr sau rătăcirea de la acesta, amăgirea.

Ceasurile vechi

În multe dintre bisericile noastre este aşezat la vedere un ceas. În bisericile mai vechi găsim chiar ceasuri cu pendul, unele foarte masive, probabil donate de credincioşi binevoitori, în vremurile când acestea erau la modă şi aveau în plus o funcţie estetică, ca piesă de mobilier frumoasă. Astăzi, şi ceasurile - acolo unde sunt - s-au aliniat spiritului epocii. Ele sunt fără îndoială electronice şi au un aspect mai puţin pretenţios, uneori chiar supărător de ieftin.

Am să subliniez un lucru, care cred că a devenit evident din cele câteva materiale care au apărut la această rubrică, şi anume că perspectiva din care îmi propun evaluarea sau judecata lucrurilor puse în discuţie este cea eshatologică, plecând de la convingerea că perspectiva eshatologică este una din trăsăturile fundamentale ale teologiei ortodoxe.

Lepădarea de sine

Plec, aşadar, de la premisa că nota dominantă a vieţii noastre bisericeşti sau orientarea fundamentală a acesteia vizează experienţa eshatologică în istorie, acum şi aici. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa Bisericii lui Hristos poartă pecetea acestei deschideri eshatologice, care se traduce prin credinţa că, viaţa sacramentală a Bisericii este o pregustare, sau o arvună a realităţilor de care lumea se va împărtăşi "mai cu adevărat" la sfârşitul istoriei, după ce va trece acest chip al lumii create.

Biserica este, în acest sens, o realitate eshatologică pentru că oferă lumii spre împărtăşire "bunătăţile cele făgăduite sfinţilor pentru veacul viitor" după expresia Sfântului Grigorie Palama. Din acest punct de vedere, Biserica este întâlnirea dintre veacul acesta şi veacul ce va să vină.

Noi credem şi mărturisim că mergem la biserică pentru a ne întâlni într-un fel anume cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui, cu lumea cerească. Noi, cei pământeşti, cei lumeşti, mergem să ne împărtăşim în chip real, dar încă nedeplin, de Dumnezeu cel necreat, de darurile Lui cele cereşti. Este şi motivul pentru care, în biserică, creştinul se află într-o stare de tensiune, de luptă. Pentru a se putea deschide lumii lui Dumnezeu, împărăţiei cerurilor, el este chemat să se închidă cât mai mult celor lumeşti, preocupărilor şi grijilor, plăcerilor şi atracţiilor acestui veac. Acesta este un lucru despre care putem da toţi mărturie: câtă luptă ducem uneori cu propriile gânduri pentru a ne putea păstra mintea şi sufletul la rugăciune, fie şi numai pentru câteva minute.

Nevoinţa

Câtă nevoinţă este necesară, după mărturiile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, pentru ca omul să ajungă la măsura lepădării de grijile cele lumeşti, dacă nu în toată vremea, cel puţin în vremea rugăciunii, a sfintelor slujbe şi mai ales în vremea Dumnezeieştii Liturghii. Este motivul pentru care şi chipul exterior al locaşului nostru de închinare şi al tuturor lucrurilor care se află în el este în mod necesar diferit de chipul edificiilor obişnuite sau al lucrurilor care ne însoţesc viaţa cotidiană.

(Pr. prof. Constantin Coman, extras din lucrarea "Prin fereastra Bisericii  - sau - o lectură teologica a realităţii" – va urma)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ceasul în biserică (I).

Comentarii