„Exposiţiunea de antichităţi din Viena”

„Exposiţiunea de antichităţi din Viena”

„La exposiţiunea de antichităţi din Viena, Mitropolia Bucovinei a expus 41 de obiecte, între cari acelea cari au provocat admiraţiunea visitatorilor prin vechimea şi măestria lor sunt următoarele: O cădelniţă de argint aurită, în greutate de 4 chlg., din mănăstirea Putna, dăruită de Ştefan cel Mare la 1470. Un aer lung de patru metri şi lat de doi şi jumătate, tot din Putna, cusut cu fir de aur şi de argint, dăruit de Bogdan fiiul lui Ştefan cel Mare la 1490. Un acoperemânt de mormânt representând pe Maria, a doua soţie a lui Ştefan cel Mare, cu data 1477. O cruce de lemn sculptată cu multă măestrie şi ferecată cu argint, dăruită de Ioan Părcălabu de Orheiu la 1566 din mănăstirea Dragomirna. O perdea pentru uşile împărătesci representând adormirea Maicei Domnului, lungă de trei şi jum. şi lată de doi metri, cusută cu aur şi cu argint, dăruită de Bogdan, fiiul lui Ştefan cel Mare la 1510 din mănăstirea Putna. O evanghelie cu foile de pergament, în slavonă, cu scoarţele de argint poleite, dată de Ştefan cel Mare fără dată, alt aer de mărimea celui de mai sus, cusut în aur şi argint, dăruit de Ieremia Movilă la 1606 din mănăstirea Suceviţa”.

„Revista politică”, Anul II, nr. 2, Suceava, Iuniu 1887.  

„Oprirea alcoholului”

„De două ori pe lună, la termenele când se împărţesc ajutoarele, vedem crâşmele pline de femei, care cerşesc până ajung în nesimţire, bocind, dragă doamne, pe bietul bărbat plecat în bătaie. Bine înţeles că această jale este motiv de popas pe la toate crâşmele...Se recomandă ca în fiecare comună să se instituie comitetele de supraveghere, care, neputând îndrepta ele însăşi răul, au dreptul să reclame intervenţia autorităţilor. Oprirea alcoholului este o măsură din cele mai salutare, pentru care trebuie să fim mulţămitori autorităţilor dregătoare”.

„Viaţa Nouă”, Anul III, nr. 155, 20 Iunie 1915.

„Pretenţiuni estravagante”

„Un bărbat cu vederi clare din Parlamentul din Viena a dis la o ocasiune că oraşele din Bucovina au devenit polone şi că polonisarea acestei ţări cresce din ce în ce mai mult. Aceste cuvinte ne-au părut cam estravagante; estravaganţa însă dispare dacă privim mai de aproape starea lucrurilor din ţară. Nu-i oraş la noi în care nu am întîlnit stoluri întregi de Poloni din diferite clase ale populaţiunei. Esistenţa acestei naţiuni nu ne îndreptăţesce să-i facem mustrări, ceea ce nici nu s’a întâmplat până acuma, dar’ pretenţiunele potenţate ale acestei naţiuni ne înping la acest pas. Polonii, cei mai mici la număr între naţiunile din ţară, desfăşoară pretenţiuni şi cer lucruri pe cari nu le mai poate concede poporul român, dacă nu voesce să fie periclitat în esistenţa sa naţională. Aşa de esemplu au cerut Polonii din Suceavă, o mână de oameni, ca să se întroducă la şcolile din Suceava limba polonă”.

„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, Iunie 1887.