La Centrul Cultural Gura Humorului a avut loc recent cea de-a șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Interpretare Vocală și Instrumentală din cadrul Festivalului de Folclor ,,Cânt cu drag în Bucovina” organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, sub coordonarea prof. Luminița Chiriac.
Anul acesta, în competiție s-au înscris 80 de elevi din palate, cluburi și școli gimnaziale din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, pentru următoarele categorii de vârstă: 7 - 9 ani; 10-12 ani; 13-15 ani; 16-18 ani. Soliștii vocali și instrumentiști, precum și grupurile folclorice au evoluat rând pe rând, având ca repertoriu cântece specifice zonei de proveniență.
Au fost evaluate repertoriul ales, calitatea vocii, interpretarea, dar și autenticitatea costumului popular, precum și prezența scenică.
Trofeul festivalului la categoria 16-18 ani a fost obținut de eleva Alexandra Busuioc de la Clubul Copiilor Gura Humorului, iar la categoria 13 -15 ani, juriul a decis decernarea trofeului elevului Popa Daniel Ionuț, de la Școala Gimnazială Stulpicani.
Concursul are ca scop cultivarea sentimentelor de dragoste și prețuire față de folclorul autentic românesc, promovarea și păstrarea tradițiilor populare și lansarea de noi talente din rândul elevilor participanți.
Președintele juriului a fost inspector școlar pentru arte, profesor Loredana Mihaela Ceică, iar ca membri, Maria Macovei, interpretă mult îndrăgită a muzicii populare bucovinene, Dănuț Onoiu, interpret consacrat de muzică populară autentică, Cristi Milici și Doru Urâtu - referenți la Casa de Cultură Gura Humorului, profesoarele Luminița Chiriac și Mihaela Crăciun de la Clubul Copiilor Gura Humorului.
Președintele juriului a apreciat faptul că există dorință și interes în rândul copiilor pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea folclorului autentic, prin frumoasele cântece populare interpretate și costumele naționale purtate cu mândrie.
Rezultatele acestei ediții a festivalului - concurs „Cânt cu drag în Bucovina” sunt pe măsura muncii și pasiunii tuturor participanților, care au fost aplaudați la scenă deschisă, obținând fiecare dintre ei premii valoroase și aprecieri sincere.
De asemenea, merită felicitați profesorii îndrumători pentru profesionalism și dăruire, iar părinții, pentru implicare și susținerea performanței.
”Adresăm călduroase mulțumiri instituțiilor partenere: Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Primăriei Gura Humorului, Centrului Cultural Gura Humorului, în mod special domnului director, prof. dr. Sever Paraschiv Dumitrache”, au transmis organizatorii, care prin derularea acestui proiect au urmărit descoperirea și lansarea de noi talente din rândul copiilor pasionați de folclor, valorificarea cântecelor populare din Bucovina, păstrarea și promovarea identității culturale și realizarea unui schimb de experiență între instituțiile implicate.