Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O carte pe zi: „Numele celălalt. Septologie I-II”
Autor: Jon Fosse
Traducător: Ovio Olaru
Apariție: 2022
Nr. pagini: 352
Editura: Pandora M
Jon Fosse este prozator, poet și dramaturg norvegian, unul dintre marii scriitori ai vremurilor noastre. Cariera sa prolifică a debutat în 1983, odată cu romanul „Roșu, negru”. A început să scrie teatru în 1993. Opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi, iar numele îi e menționat în fiecare an pe lista nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură. „Numele celălalt. Septologie I-II”, primul său roman tradus în limba română, a fost nominalizat la International Booker Prize 2020.
Descriere
Deschiderea magnum opus-ului (n.r. o operă fundamentală) lui Jon Fosse urmărește în paralel viețile a doi bărbați ce trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei: naratorul, pictorul văduv Asle, și celălalt Asle, tot pictor. Cei doi sunt identici, versiuni ale aceluiași om, două variante ale aceleiași vieți.
Scris într-un stil hipnotic, “Numele celălalt” pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine. Printr-o proză „lentă", cu ajutorul amintirilor, Fosse explorează convergențele și divergențele dintre cele două vieți, totul conducând la o întâlnire decisiva a celor doi. Capodoperă a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani ai lumii, „Numele celălalt” reprezintă o explorare percutantă a condiției umane.
Ce spun criticii
“Proza lui Jon Fosse este mistică, spirituală, perfect meșteșugită. Pură poezie!" (The Paris Review)
„În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil." (The Nation)
„Un Beckett al secolului XXI." (Le Monde)
Frânturi din „Numele celălalt. Septologie I-II”
“Uită-te ce diferite sunt culorile între ele, albastrul casei și albastrul rochiței, zice el și zice apoi că niciodată culorile nu sunt identice și că mereu se schimbă, și că asta ține de lumină, zice, așa că n-are niciun rost să numești toate culorile care există, ar fi atâtea nume că nimeni nu le-ar mai putea ține minte, zice și Sora zice că albastrul e, totuși, albastru, iar galbenul rămâne galben, zice”
„Mă văd stând din nou în scaunul meu și privind într-un punct fix spre Marea Sygne, spre reperul meu, acolo unde ajunge vârful pinilor care îmi cresc sub fereastră, în pătratul din mijloc al ferestrei, în partea dreaptă, pentru că ferestrele sunt împărțite în două laturi identice, iar fiecare dintre ele e împărțită în trei ochiuri dispuse vertical, iar din ochiul din mijloc al laturii drepte se văd vârfurile pinilor și mă uit la pini și în linia mea de ochire apar valurile mării în întuneric și mă văd mergând spre mașina parcată în fața Galeriei Beyer, îmbrăcat în paltonul meu negru și cu geanta mea de piele maro pe umăr…”
