România va acorda Chinei, afectată de un puternic cutremur, un ajutor umanitar de urgenţă de la rezervele de stat, constând în 60 de complete corturi, în limita sumei de 400.000 lei, exclusiv cheltuielile de transport, ajutorul fiind aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Transportul va fi efectuat în regim de urgenţă pe calea aerului, cu o aeronavă din dotarea Ministerului Apărării, conform hotărârii aprobate de Executiv.
"Ministerul Afacerilor Externe va întreprinde, pe cale diplomatică, demersurile necesare în vederea obţinerii autorizărilor diplomatice de survol şi preluării ajutorului la destinaţie. Predarea ajutorului umanitar către autoritatea desemnată de Guvernul Republicii Chineze se va face prin grija Ambasadei României la Beijing", se arată în hotărâre.
Guvernul a anunţat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că va trimite spre China ajutoare de urgenţă constând în pături, corturi, medicamente şi alte materiale de primă necesitate.