- „Cum să îmi aleg drumul profesional?” – Un pas important spre autocunoaștere și orientare în carieră
Miercuri, 7 mai 2025, sala Centrului de Informare și Documentare a Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni a găzduit activitatea „Cum să îmi aleg drumul profesional?”, o întâlnire interactivă și inspirațională organizată de Consiliul Școlar al Elevilor, cu sprijinul doamnei consilier școlar Rotariu Ramona-Ioana. Evenimentul s-a înscris într-o serie de demersuri menite să îi ajute pe elevi să-și contureze un traseu profesional în acord cu interesele, valorile și abilitățile personale.
- O activitate cu impact asupra viitorului
Într-un context educațional în care elevii se confruntă tot mai des cu presiunea alegerii unei cariere, activitatea de orientare în carieră s-a dovedit a fi o necesitate. Pornind de la premisa că „alegerea carierei nu este o decizie definitivă, ci un proces continuu de descoperire personală și profesională”, elevii au fost încurajați să reflecteze asupra propriei identități, a aptitudinilor dobândite și a motivațiilor interioare.
Petrariu Ioana-Daria, elevă în clasa a XI-a B și vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor, a avut un rol esențial în crearea unei atmosfere deschise și sincere pe parcursul întâlnirii. Implicarea sa activă a conferit evenimentului o dimensiune personală și empatică, transformându-l într-un spațiu autentic de reflecție pentru colegii săi. Ea a evidențiat importanța unui astfel de demers: „Activitatea «Cum să îmi aleg drumul profesional?» a reprezentat pentru mine o oportunitate valoroasă de a dialoga sincer cu elevii despre alegeri esențiale, dar adesea copleșitoare. Am simțit nevoia unui spațiu autentic, în care să putem vorbi deschis despre temeri, aspirații și incertitudini, fără teama de a fi judecați. Mi-am dorit ca, dincolo de informații, colegii mei să plece cu un plus de încredere – convingerea că nu trebuie să aibă toate răspunsurile acum, ci doar curiozitatea, deschiderea și dorința de a se descoperi pe parcurs.”
„În calitate de reprezentant al Consiliului Școlar al Elevilor, simt o responsabilitate reală de a iniția momente care contează cu adevărat. Cred cu tărie că această activitate a fost unul dintre ele. Sper ca fiecare participant să fi plecat cu un gând mai limpede sau cu o întrebare importantă – pentru că uneori, o întrebare bine pusă este primul pas spre un răspuns revelator,” a completat vicepreședinte CȘE, Petrariu Ioana-Daria.
Președinta CȘE, Oprea Maria-Amalia, elevă în clasa a X-a B, a punctat importanța acestei inițiative: „Elevii au aflat care sunt factorii importanți de care ar trebui să țină cont atunci când își aleg o profesie: interesele personale, valorile, abilitățile, dar și informații despre domeniile de activitate. Elevii au beneficiat de o structură clară care i-a ajutat să-și analizeze opțiunile într-un mod conștient și bine fundamentat. Prin dialoguri deschise și exemple practice, au reușit să își clarifice posibilele direcții de urmat. La finalul activității, fiecare a fost invitat să noteze pe o foaie o meserie care îl atrage – un prim pas spre organizarea unor viitoare întâlniri cu specialiști din domeniile de interes.”
- Cunoașterea de sine – temelia unui parcurs reușit
Doamna Rotariu Ramona-Ioana, consilier școlar, a oferit elevilor repere solide pentru autoevaluare și reflecție: „Am discutat despre abilități și despre modul în care acestea pot influența alegerea unui domeniu profesional. Elevii au împărtășit ce interese și valori au identificat la ei înșiși, iar pornind de la aceste repere, am conturat împreună domenii profesionale în care s-ar putea regăsi și în care ar putea lucra cu satisfacție.”
Teme esențiale precum stilul de lucru preferat, interesele personale, valorile în muncă, dar și realitatea pieței muncii au fost abordate într-un mod accesibil și aplicat. Activitatea s-a bazat pe Ghidul de Orientare în Carieră din programul Check4Skills – Hexagonul Intereselor, inspirat de teoria lui John L. Holland, psiholog american. Elevii au fost provocați să se regăsească în unul sau mai multe dintre cele șase tipuri vocaționale: Realist, Investigativ, Artistic, Social, Întreprinzător și Convențional – modelul RIASEC, o unealtă valoroasă pentru descoperirea propriului potențial.
- De la teorie la acțiune
Pe lângă analiza profilului vocațional, s-a insistat și pe ideea testării realității – prin activități de voluntariat, participarea la evenimente de profil sau discuții cu profesioniști din domenii diverse. Astfel, elevii au înțeles că alegerea unei cariere implică nu doar introspecție, ci și curajul de a explora practic opțiunile.
Modelul propus – Explorare – Dezvoltare – Testare – Decizie – i-a ghidat pe elevi spre o planificare coerentă a viitorului profesional. Prin activități interactive și momente de reflecție personală, participanții au făcut un pas important spre reducerea incertitudinii legate de viitor și spre asumarea unor alegeri informate și realiste.
„Activitatea «Cum să îmi aleg drumul profesional?» a reprezentat o experiență formativă, care a adus în prim-plan nu doar nevoia de autocunoaștere și de informare corectă, ci și valoarea dialogului deschis dintre elevi, profesori și consilieri. A fost un demers menit să pună bazele unei culturi a alegerilor asumate, în care fiecare tânăr să își poată contura propriul drum cu încredere și claritate,” a încheiat consilier școlar, Rotariu Ramona-Ioana.
Diana-Maria Poenaru