|
|
|
|
FOTOSuceava, singurul judeţ din Moldova în care a câştigat Traian Băsescu
Poliţistul care s-a răsturnat cu maşina în râpă, beat după ce a ieşit din turăBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| „Marijuana”, internată la secţia de psihiatrie din Burdujeni |
| A accidentat un pieton, după ce a evitat coliziunea cu o maşină |
| Accidentele în care sunt implicaţi biciclişti, creştere îngrijorătoare în judeţ |
| Bolnav de gripă nouă, în stare critică, băgat în seamă de medici doar la insistenţele familiei |
| Card electronic pentru acces la biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” |
| „Colind pentru părinţi” cu Fuego, la Suceava |
| „Competenţe pentru seniori activi”, la Suceava |
| Concert de colinde pentru copiii de la centrele de plasament „Speranţa” şi „Colţ alb” |
| Dosarul în cazul podului de lemn de la Marginea, clasat |
| Garda de Mediu Suceava, de două luni fără conducere |
| Număr dublu de alegători la secţiile speciale, faţă de primul tur |
| PD-L-iştii au sărbătorit victoria lui Băsescu în centrul Sucevei |
| Poliţistul care s-a răsturnat cu maşina în râpă, beat după ce a ieşit din tură |
| Procesul pentru pădurile revendicate de Fondul Bisericesc se apropie de final |
| Rezultatele finale oficiale ale Biroului Electoral Judeţean |
| Spitalele sucevene vor fi supraaglomerate, dacă se refuză vaccinarea contra gripei noi |
| Suceava, singurul judeţ din Moldova în care a câştigat Traian Băsescu |
| Un al patrulea sucevean a murit din cauza gripei noi |
| Vânzări de până la trei ori mai mari în weekendul de Moş Nicolae |
| Lungu consideră că PD-L ar trebui să formeze o majoritate politică cu PNL |
| Onofrei: „Odată cu anunţarea rezultatului final de către BEC, criza politică va lua sfârşit” |
| CN Nicu Gane, un lider aşteptat |
| Peste 140 de juniori la Cupa 1 Decembrie |
| Sucevenii iernează pe un loc retrogradabil |
| Universitatea II a remizat la Focşani |
| Copos se jură că vinde Rapidul |
| România bate tot la Mondiale |
| VfB Stuttgart - Unirea Urziceni, un meci pentru istorie |
| Unii cu acte, rudele sărace ale lui nimeni cu acte |
| Bucuria penibilă |
| „E un fleac, i-am ciuruit!” |
| Geoană anunţă contestarea alegerilor la CC şi BEC, vorbind de fraudarea votului |
| Rezultate finale provizorii de la BEC: Traian Băsescu 50,33%, Mircea Geoană - 49,66% |
| 08 Decembrie |
| Aproape opt mii de credincioşi, la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, de la Curtea de Argeş |
| Dulciuri de post |
| Învaţă să dăruieşti! |
| Pomul de Crăciun |
| Audi fixează preţul cabrioletului R8 Spyder la 156.400 de euro |
| Ford anunţă debutul noii generaţii Focus ECOnetic |
| Lexus nu va lansa în Europa hibridul HS 250h |
| Mazda CX-7, restilizare minoră plus un nou motor diesel |
| Brad Pitt, producător al filmului "Vlad", inspirat din legendele despre Dracula |
| Jennifer Aniston va scrie o carte de bucate |
| Kate Hudson ar schimba marele ecran cu scena de teatru |
| Revista Rolling Stone va lansa un restaurant la Los Angeles |
| Sibianca Alexandra Delia Petria, în Top 30 modele ale lumii |
| 6 decembrie |
| Căutările pe motorul Google vor fi personalizate |
| Dans împotriva cancerului la sân |
| Mihai Constantinescu, externat de la Spitalul Floreasca, urmând să se prezinte pentru control |
| Peste 80% dintre francezi, americani, japonezi vor să-şi schimbe obiceiurile pentru a proteja mediul |
| Un extract dintr-o varietate rară de măr elveţian, benefic împotriva ridurilor |
| Un nou tip de implant ocular ar putea oferi tuturor oamenilor o vedere High Definition |
| Alexandru Arşinel a lansat două albume muzicale, "Cântece de Crăciun" şi "Evergreen" |
| „Colindaţi muzeele” |
| Nicolae Cârlan, „omul comun” sau „Profil de septuagenar” |