|
|
|
|
Universitatea „Ştefan cel Mare” dă startul înscrierilor la facultate
Ioan Bălan anunţă „curăţenia de vară” în PD-L Suceava
Bisericile, cele mai afectate de exproprieri la ruta ocolitoare a SuceveiBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| A abandonat o afacere de câteva milioane de euro şi s-a mutat la Dorneşti |
| A dat cu maşina peste o tânără şi fetiţa acesteia, după care a fugit de la locul accidentului |
| ACET solicită o majorare de aproape 10% la preţul apei potabile |
| Bisericile, cele mai afectate de exproprieri la ruta ocolitoare a Sucevei |
| Direcţia de Sănătate Publică nu va efectua dezinfecţii şi vaccinări în zonele calamitate |
| Doar 70 din cele aproape 900 de locuri la liceu, ocupate după a doua repartizare |
| Doi soţi, răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina pe Mestecăniş |
| Dosar penal, după ce-a fost prins că vindea în bazar parfumuri contrafăcute |
| Expoziţie foto de Ziua Franţei |
| Furnizarea apei potabile în Fălticeni ar putea fi restricţionată |
| Gabriela Creţeanu, noul preşedinte al ROTARY Suceava - Bucovina |
| Mort după ce a adormit la volan |
| Primăria Suceava se dotează cu încă o pompă de intervenţie la inundaţii |
| Proiecte de şapte milioane de euro la Spitalul Judeţean |
| Şcoală de vară pentru tinerii cu performanţe |
| Şi-a convins un amic să ia vina asupra sa, după ce a accidentat doi pietoni |
| Somaţii şi sesizări penale, pentru achitarea „taxei de muzică” |
| Universitatea „Ştefan cel Mare” dă startul înscrierilor la facultate |
| Ioan Bălan anunţă „curăţenia de vară” în PD-L Suceava |
| Iordache a declinat oferta de a coordona campania PSD Suceava pentru prezidenţiale |
| Obiectivul PD-L Suceava la alegerile prezidenţiale- 60 la sută din voturi |
| Onofrei afirmă că PSD vrea din „acţionariatul la guvernare” doar dividendele |
| Onofrei susţine un proiect legislativ pentru comunele-oraşe |
| PD-L cere o întrunire cu PSD, fără Flutur şi Lungu |
| Cinci medalii pentru judeţ la finalele de juniori III |
| Roheţki şi Onciu au semnat pe patru ani cu Ceahlăul |
| Un moldovean în probe la Universitatea Suceava |
| Campionatul începe la data stabilită |
| Marius Niculae şi Marius Constantin, aproape de Terek Gorznîi |
| Nu concep decât calificare în dubla cu Ujpest |
| Nou în centrul comunei Suceava: păpuşa gătită mireasă! |
| Guvernul ia în calcul, la elaborarea noii Legi a pensiilor, îngheţarea pensiilor mari |
| Primă de casare auto la achiziţiile în leasing sau cu credit, dar şi la schimbarea mai multor maşini |
| Sesiune extraordinară pentru cazurile Ridzi şi Sterling-Tăriceanu |
| BNR a injectat ieri 2,5 miliarde lei pe piaţa interbancară |
| 14 Iulie |
| „Să nu-ţi pierzi curajul, dacă nu ţi se va împlini îndată cererea” |
| Vina de a fi creştin (II) |
| BMW CS Concept va ajunge pe liniile de producţie! |
| Fiat 500 va fi disponibil din 2011 şi în versiune hibridă |
| Kia Cee’d Facelift se dezvăluie |
| Mercedes GLK ţinteşte primul loc din segment |
| Dietele hipocalorice contribuie la creşterea speranţei de viaţă |
| Una din trei femei cu cancer la sân primeşte tratament deloc necesar pentru boală |
| Amy Winehouse s-a întors în Marea Britanie pentru a înregistra un nou album |
| Salma Hayek, într-un film regizat de Emir Kusturica |
| Susan Sarandon, în filmul despre viaţa lui Jack Kevorkian, promotorul sinuciderii asistate |
| Hainele viitorului vor putea face fotografii |
| La 40 de ani după, mulţi oameni cred că aselenizarea a avut loc pe un platou de filmare din SUA |
| Lansarea navetei Endeavour, amânată pentru a patra oară, din cauza vremii nefavorabile |
| O femeie din Serbia s-a vindecat de afecţiuni cardiace după ce a fost lovită de fulger |
| „Omul arbore”, spaima politicienilor britanici |
| Oraşul indian Udaipur, cea mai atrăgătoare destinaţie turistică |
| Un concert tribut în onoarea lui Michael Jackson va fi organizat în Las Vegas |
| „Design absurd” la Gura Humorului |
| Premiile Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la ...Gura Humorului” |