|
|
|
|
FOTOPrăpăd la Rădăuţi, după o furtună de 40 de minute
VIDEOFOTOCentrul Sucevei, inundat în ajun de Sânziene
VIDEOFOTOPloaie torenţială peste cei 5.000 de pelerini, prezenţi la slujba de priveghere
FOTOOrarul noilor curse aviatice de pe Aeroportul din SalceaBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| 10.000 de sarmale împărţite pelerinilor de primarul Sucevei |
| 11 suceveni arestaţi în diferite ţări din Europa şi America de Sud, pentru trafic de droguri |
| Aproape 5.000 de euro, pentru patru ore de filmare la Suceava |
| Centrul Sucevei, inundat în ajun de Sânziene |
| Cumpărături cu cecuri fără acoperire |
| Dascălii care au plecat din învăţământ vor să se reîntoarcă la catedră |
| Dezastrul din agricultură, acoperit de noul şef al APIA Suceava |
| Festival - concurs de interpretare muzicală pentru nevăzători |
| Haos la vârful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava |
| Modificare de program la Punctul de Mic Trafic Izvoarele Sucevei |
| Orarul noilor curse aviatice de pe Aeroportul din Salcea |
| Participare masivă la concursul hipic “Cupa Bucovinei” |
| Plicurile şi „samsarii bacalaureatului”, considerate „folclor” de conducerea IŞJ |
| Ploaie torenţială peste cei 5.000 de pelerini, prezenţi la slujba de priveghere |
| Prăpăd la Rădăuţi, după o furtună de 40 de minute |
| Şoferii scapă de cozile de la Biroul de Tamponări |
| Transgaz are nevoie de aviz de la MF pentru a prelua magistralele de gaz |
| Videanu a inaugurat prima „autostradă electrică” din România, construită de Transelectrica |
| La 31 de ani, deputatul Coroamă se visează Hrebenciucul PNL Suceava |
| Interconti a devenit vicecampioană naţională |
| Suceveanul Ştefan Mirăuţă, dublu campion european la numai opt ani |
| Nu copiatul e problema la bac, ci frauda |
| Peste 560 de olimpici vor intra la facultate în 2009 fără concurs |
| 24 Iunie |
| Fapte şi minuni ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava |
| Noaptea de Sânziene |
| Ortodocşii sărbătoresc astăzi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul |
| Audi pregăteşte S1, torpila din clasa mică |
| Infiniti debarcă luxul şi performanţa rafinată în România |
| Kia prezintă un nou monovolum în septembrie |
| Peugeot 308 GT, sportivitate şi stil |
| Remedii pentru bronşita virală |
| Actriţa Farrah Fawcett, bolnavă de cancer, se va căsători cu partenerul său, Ryan O'Neal |
| Barbra Streisand lansează primul ei album din ultimii patru ani, alături de Diana Krall |
| Britney Spears ar putea juca într-un film SF |
| Cameron Diaz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame |
| FHM: Megan Fox - cea mai sexy femeie din lume |
| Fiul cel mic al cuplului Bahmuţeanu şi Prigoană a decedat |
| Actorii veterani laureaţi cu Oscar au întors spatele Hollywoodului |
| Calcan uriaş prins în apele Islandei |
| Piept de pui cu sos pesto şi cu roşii coapte |
| „Moştenitorii şi muguri de tezaur”, vineri, pe scena suceveană |