|
|
|
|
Toate serurile necesare pentru injectarea fetiţelor au ajuns în şcoli
Carcalete afirmă că „prefectul e o slugă”
Un botoşănean reclamă abuzuri şi umilinţe din partea unui agent de circulaţie
Rozopol: „Sunt singurul candidat care a făcut un legământ cu bucovinenii”Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A început sezonul accidentelor cauzate de polei |
| Biciclist accidentat grav de un şofer |
| Blocaj pe drumuri de aproape trei ore, din cauza poleiului |
| Bolnavii de la spitalul din Broşteni îngheaţă de frig şi fac foamea, iar angajaţii nu-şi iau salariile |
| Carcalete afirmă că „prefectul e o slugă” |
| Cercetată penal, după ce a împiedicat controlul inspectorilor fiscali |
| Consumatori fără curent electric, din cauza unui şofer vitezoman |
| Fenomenul consumului de alcool, droguri şi tutun, dezbătut în şcoli |
| Fetiţă de 3 ani, în comă alcoolică |
| Focuri de armă pentru prinderea unui poliţist de frontieră contrabandist |
| Gospodărie distrusă de flăcări |
| Motoscuter furat din faţa blocului |
| O Dacie şi un microbuz de transport persoane, cuprinse de flăcări |
| Poftiţi la teatru cu clovni! |
| Toate serurile necesare pentru injectarea fetiţelor au ajuns în şcoli |
| Traficul feroviar între Bucovina şi Ardeal, paralizat din cauza căderilor de arbori |
| Un botoşănean reclamă abuzuri şi umilinţe din partea unui agent de circulaţie |
| Urmărit internaţional, prins de mascaţii poliţiei la Vicovu de Sus |
| Andreica va avea ca prioritate finalizarea construcţiei spitalului din Fălticeni |
| Băişanu: „Mă apucă râsul când aud de echipa PD-L” |
| Calomnie cu iz electoral |
| Cristian Irimie promite sprijin tuturor primarilor din colegiul 6 Rădăuţi |
| Donţu a identificat cinci soluţii pentru o nouă zonă industrială |
| Felicitări de la Nechifor pentru primarul PD-L al municipiului Fălticeni |
| Ghervazen Longher poate fi votat în orice colegiu electoral |
| ,,Legea zonelor industriale”, gogoaşa electorală râncedă cu care Donţu intoxică electoratul sucevean |
| Liberalii suceveni sunt optimişti |
| Mîrza îi reproşează preşedintelui României că a băgat pensionarii în panică |
| Nechifor: „PSD, un partid de 37 de grade Celsius” |
| Nichitean îl avertizează pe Flutur să nu politizeze Ziua Bucovinei |
| Onofrei prezintă măsurile anticriză ale PD-L |
| Ovidiu Donţu, pregătit pentru o dezbatere de idei |
| Rozopol: „Sunt singurul candidat care a făcut un legământ cu bucovinenii” |
| Soluţii pentru modernizarea ambulatoriilor spitalelor din Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc |
| Cetatea şi-a consolidat poziţia secundă |
| Fără galerie la Botoşani? |
| Voleibaliştii au din nou apă caldă şi căldură |
| Deşi în criză, Gigi Becali nu vinde Steaua |
| A semnat Il Luce cu Galatasaray? |
| Milan dezminte interesul pentru Mutu |
| Săpunaru merge în optimi |
| Umilită de Bayern Munchen, Steaua încă mai speră la Cupa UEFA |
| Pe cine favorizează criza? |
| 129 de programe de formare profesională |
| Cheltuielile pentru organizarea alegerilor, majorate |
| Există premise ca românii care se întorc în ţară să aibă locuri de muncă |
| Federaţia Asociaţiilor de Părinţi cere decalarea vaccinării HPV, până află beneficiile acestuia |
| Finanţare pentru 500 de proiecte de baze sportive în mediul rural |
| Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cere politicienilor să nu implice Biserica în campania electorală |
| Poşta Română nu lucrează pe 1 decembrie |
| Sandero a obţinut trei stele din cinci la testele EuroNCAP la protecţia pasagerilor adulţi |
| Un număr de 11 persoane, între care şi un copil, au fost rănite în accidentul din judeţul Iaşi |
| Un rădăuţean a fost desemnat “antreprenorul anului” |
| Unităţile şcolare, obligate să comunice cu părinţii şi să reducă violenţa |
| Universităţile de elită vor fi sprijinite financiar dintr-un fond guvernamental distinct |
| 27 Noiembrie |
| Concerte de colinde la Casa de Cultură |
| Dogmă |
| Eu îmi petrec Crăciunul în familie! |
| Lupta cu ispitele (I) |
| Rugăciunea Postului |
| Nissan lansează oficial noul 370Z |
| Peugeot 408 debutează la sfârşitul lui 2009 |
| Renault Megane III, cel mai sigur automobil din Europa |
| Volkswagen Scirocco va avea o versiune cu 265 cai putere |
| Brocoli reduce riscul de apariţie a cancerului pulmonar la fumători |
| Şefii incompetenţi dăunează inimii angajaţilor |
| Sindromul apneei în somn creşte durata concediilor medicale |
| Britney Spears a declarat că se simte bătrână şi plictisită |
| Katie Holmes va fi noua imagine a brandului Miu Miu |
| Albastrul, culoarea eleganţei sofisticate |
| Seară de literatură, la Music Pub |