Pentru marele Praznic al Naşterii Domnului, Biserica noastră Ortodoxă îi pregăteşte pe credincioşii săi prin postul Crăciunului de 40 de zile, prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, ca şi prin cântările bisericeşti specifice acestei perioade de pregătire şi de aşteptare a celui mai mare eveniment din istoria omenirii: Întruparea lui Dumnezeu.

Încă de la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) am auzit cântându-se la Utrenie aşa numitele "Catavasii ale Crăciunului" care încep astfel: "Hristos se naşte, măriţi-L, / Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L, / Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, / Cântaţi Domnului tot pământul şi / Cu bucurie lăudaţi-L popoare că s-a preamărit". De asemenea, colindele noastre tradiţionale, atât de îndrăgite de credincioşi ne-au introdus în atmosfera tainică a sărbătorii Crăciunului.

Ne bucurăm cu toţii de Naşterea Domnului care a adus în lume pace şi bunăvoire şi încercăm să uităm toate neînţelegerile pe care le-am avut în familie, la lucru sau chiar în parohie precum şi tot răul care s-a acumulat în sufletele noastre. Pentru că numai uşuraţi de aceste poveri sufleteşti putem să ne împărtăşim de binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă peste cei credincioşi în aceste zile de praznic.

 

Bunătatea lui Dumnezeu

Sărbătorile legate de Naşterea Domnului se prelungesc până la Anul Nou, când prăznuim Tăierea-împrejur şi punerea numelui Pruncului Iisus şi chiar până la Bobotează, când Mântuitorul primeşte Botezul de la Ioan în apele Iordanului. Imediat după Botez, El se retrage în Pustia Carantaniei de lângă Ierihon unde timp de 40 de zile trăieşte în post şi rugăciune fără să mănânce şi fără să bea ceva, pregătindu-se astfel pentru marea misiune pe care o avea de la Tatăl, aceea de a mântui lumea prin propovăduirea Evangheliei păcii şi a dragostei, care culmină cu Patimile, Moartea şi Învierea Sa.

În pustie, Mântuitorul este ispitit de diavolul care încearcă să-L facă să renunţe la misiunea Sa pentru a se îngriji doar de lucrurile acestei lumi, adică de mâncare şi de băutură, precum şi de bogăţiile pământului şi de slava lor. De asemenea, diavolul încearcă să-L facă pe Mântuitorul să ispitească pe Dumnezeu însuşi, zicându-I: "Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos (de pe aripa Templului unde l-a dus), că scris este: îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te va ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău" (Matei 4, 6).

A ispiti pe Dumnezeu înseamnă sau să nu asculţi de El pentru a vedea până unde merge răbdarea Lui sau să te foloseşti de bunătatea Lui într-un scop rău, egoist, inspirat de mândrie. Nu putem să abuzăm de bunătatea lui Dumnezeu, cerându-I lucruri inutile sau chiar absurde, cum este cazul în ispita de aici.

 

Post şi rugăciune

Întărit de post şi de rugăciune, Mântuitorul - om întru toate ca şi noi, însă fără de păcat - va avea puterea să respingă toate aceste ispite şi să poruncească diavolului: "Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti". Sf. Evanghelie de la Luca încheie episodul ispitirii Domnului în pustie cu cuvintele "Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme" (4, 13).

Căci vrăjmaşul dintru început al omului a revenit de nenumărate ori în viaţa Domnului, ispitindu-L, mai cu seamă prin ridicarea asupra Sa a conducătorilor Templului, a cărturarilor şi a fariseilor, iar în cele din urmă a mulţimii care a cerut condamnarea Sa la moarte prin strigătul către Pilat: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!"

Aşa precum diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul în pustie şi apoi în toată viaţa Sa, până la moarte, tot aşa ispiteşte pe fiecare om, indiferent de starea sau poziţia pe care o are în societate sau în Biserică. Ispitele slujitorilor Bisericii sunt chiar mai multe şi mai grele decât ale credincioşilor.

Şi aşa precum Domnul a biruit ispitele diavolului prin post şi rugăciune şi prin ascultarea de Dumnezeu Tatăl, tot aşa le putem birui şi noi, cu ajutorul Lui, dacă urmăm exemplul vieţii Sale.

Sf. Scriptură spune că: diavolul "umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8). El trimite neîncetat săgeţile ispitelor sale, adică "duhurile răutăţii răspândite în văzduh" (Efeseni 6, 12), pentru ca să ne rătăcească de la calea lui Dumnezeu, care este calea adevărului, a dragostei, a dreptăţii şi a celorlalte virtuţi spre a ne face robi păcatului şi patimilor.

(Mitropolitul Serafim, sursa: www.mitropolia-ro.de)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lupta cu ispitele (I).

Comentarii