Cele două doctorițe care s-au înscris la concursul de ocupare a celor două posturi vacante la secția Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au promovat examenul. Potrivit anunțului publicat pe site-ul spitalului, una dintre ele a obținut 70 de puncte, iar cealaltă 97,5 puncte, rezultate care le-au asigurat obținerea posturilor de medic specialist oncolog. Ele se vor alătura astfel echipei medicale din care mai fac parte dr. Doina Ganea-Motan, dr. Silvia Ginghină și dr. Andreea Obreja, aceasta din urmă venită prin transfer de la Spitalul Municipal Bârlad.
Activitatea din secția Oncologie s-a mutat deja în noul pavilion, finalizat în toamna anului trecut și dat în folosință la începutul acestei luni.
Acesta dispune de 86 de paturi, dintre care 12 sunt pentru îngrijiri paliative și 8 pentru aparținători, celelalte fiind destinate pentru spitalizare continuă și spitalizare de zi. Clădirea are parter și 4 etaje; ambulatoriul de specialitate funcționează la parter și la primul nivel, iar saloanele de îngrijiri paliative la ultimul nivel, unde sunt și cele 8 paturi pentru aparținători. Saloanele sunt cu unul, două și trei paturi, toate au baie proprie, adaptată pacienților cu nevoi speciale. Pe fiecare palier este câte o sală de mese, iar la ultimul nivel clădirea este prevăzută cu terasă. Investiția a fost de 10 milioane de euro, finanțată de Consiliul Județean Suceava. Pavilionul nou de la Oncologie este legat de cel vechi printr-un tunel de sticlă, comunicarea dintre cele două corpuri de clădire fiind necesară deoarece în clădirea veche spitalul intenționează să dezvolte un centru de tratament cu radioizotopi și de screening pentru diferite tipuri de cancere.
Consiliul Județean Suceava, instituția sub autoritatea căreia se află spitalul, are în vedere aici o investiție de circa 3 milioane de euro pentru modernizarea secției, de la schimbarea ușilor și geamurilor până la panouri fotovoltaice, și un proiect de 1,3 milioane de euro pentru monitorizarea și diagnosticarea diferitelor tipuri de cancere.