Laptele de capră - Calorii: 124 per cutie - Grăsime: 7,8 grame per cutie
Pro - Este mai uşor de digerat decât laptele de vacă, pentru că moleculele de grăsime sunt mai mici. Acest detaliu ajută la evitarea simptomelor care apar în cazul intoleranţei la laptele de vacă, precum balonare sau dureri abdominale. Proteinele pe care le conţine ajută la formarea unui strat coagulant mai uşor în stomac, despre care nutriţioniştii afirmă că favorizează digestia.
Contra - Laptele de capră are un gust uşor mai sărat. El conţine şi o substanţă care se combină cu vitamina B12, împiedicând absorbţia ei de către organism, putând conduce astfel la declanşarea anemiilor. Laptele de capră integral conţine mai multe grăsimi saturate şi mai multe calorii decât anumite varietăţi de lapte de vacă. Laptele de capră nu este recomandat copiilor mai mici de un an şi nu conţine o balanţă perfectă de nutrimente, precum cel de vacă.
Laptele de soia - Calorii: 72 per cutie - Grăsime: 4,8 grame per cutie
Pro - Laptele de soia este fabricat din boabe de soia înmuiate, coapte şi uscate. El are un conţinut caloric mai mic decât orice altă varietate de lapte şi este aproape complet lipsit de grăsimi, deşi oferă aceeaşi cantitate de nutrimente ca şi laptele de vacă (inclusiv calciu şi proteine). El conţine şi o substanţă, denumită Geinstein, despre care se afirmă că are proprietăţi anticancerigene. Este lipsit de lactoză şi contribuie la scăderea nivelului colesterolului din sânge.
Contra: Boabele de soia au un gust destul de amar, iar din acest motiv, laptele de soia este puternic procesat pentru a masca această aromă neplăcută. Anumite varietăţi conţin zahăr sau îndulcitori, făcând astfel necesară consultarea atentă a tabelului caloric afişat pe cutie.
Laptele de migdale - Calorii: 60 per cutie - Grăsime: 2,2 grame per cutie
Pro - Laptele de migdale este fabricat din migdale uscate, cărora li se adaugă zahăr şi îndulcitori. El nu conţine grăsimi saturate şi nici lactoză, fiind una dintre varietăţile de lapte cu cel mai scăzut aport caloric. Ca şi laptele de soia, el reprezintă o alternativă vegetariană, care poate fi folosită în prepararea băuturilor şi alimentelor.
Contra - Deşi seminţele de migdale reprezintă o bună sursă de proteine şi de calciu, ele nu prezintă aceeaşi concentraţie precum cele prezente în laptele de soia, de vacă sau de capră. Acest produs are nevoie să fie îmbunătăţit în timpul procesului de fabricaţie cu diverse vitamine. Migdalele reprezintă adeseori doar al doilea sau al treilea ingredient din componenţa acestei varietăţi de lapte, după apă şi îndulcitori, iar produsul este mai dulce decât laptele obişnuit.
Laptele de oaie - Calorii: 198 per cutie - Grăsime:13,4 grame per cutie
Pro - Laptele de oaie conţine de două ori mai multe minerale, precum calciu, fosfor, zinc şi vitaminele din complexul B, decât cel de vacă. Ca şi laptele de capră, moleculele lui de grăsime sunt mai mici, putând fi mai uşor digerate de organism. El este, totodată, o importantă sursă de iod, o substanţă folositoare persoanelor cu afecţiuni tiroidiene.
Contra - Este de aproape două ori mai bogat în grăsimi decât laptele de vacă integral şi conţine mai multe calorii. Nu este recomandat persoanelor suferind de intoleranţă la lactoză şi nici bebeluşilor.
Laptele natural nepasteurizat - Calorii: 132 per cutie - Grăsime: 7,8 grame per cutie
Pro - Despre laptele nepasteurizat, provenind direct de la vacă, s-a afirmat în trecut că prezintă numeroase calităţi terapeutice, folositoare în tratamentul împotriva unor maladii precum psoriasis, hipertensiune şi boli intestinale. Adepţii acestui produs susţin că pasteurizarea laptelui distruge nu doar bacteriile dăunătoare ci şi pe cele folositoare - inclusiv un agent probiotic denumit "lactobacillus acidophilus" - care ajută la prevenirea unor maladii. El are o acţiune reductoare şi în cazul unor vitamine prezente în exces.
Contra - Deşi nu există dovezi categorice, Food Standards Agency susţine că laptele nepasteurizat conţine "agenţi patogeni care produc boli" - în general bacterii - care îi fac pe oameni să se expună mai mult în faţa riscului de apariţie a unor infecţii. Laptele nepasteurizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi persoanelor în vârstă.
Laptele de ovăz - Calorii: 70 per cutie - Grăsime: 1,4 grame per cutie
Pro - Laptele de ovăz este cunoscut pentru faptul că scade concentraţia de colesterol şi asigură un nivel energetic ridicat. Varietăţile prezente în comerţul britanic, precum Oatly, fabricat din lichidul provenind în urma înmuierii boabelor de ovăz în apă, prezintă efecte benefice similare. Laptele de ovăz este bogat în fibre solubile, utile în prevenirea unor afecţiuni precum constipaţia.
Contra - Nu toate varietăţile de pe piaţă sunt îmbogăţite cu vitaminele prezente în laptele de vacă. Acest produs are un gust distinct amărui, iar din acest motiv, este indicat folosirea lui ca ingredient în prepararea altor produse alimentare.
Laptele de bivoliţă - Calorii: 220 per cutie - Grăsime: 16 grame per cutie
Pro - Deşi conţine lactoză, multe persoane care suferă de intoleranţă la laptele de vacă consideră că laptele de bivoliţă reprezintă o alternativă viabilă. El conţine cu aproximativ 10% mai multe proteine decât laptele de vacă şi mai mult calciu şi fier, elemente esenţiale pentru întărirea oaselor şi pentru raportul energetic al organismului. Oamenii de ştiinţă încearcă de câţiva ani să modifice conţinutul ridicat în proteine al laptelui de bivoliţă, pentru a obţine o concentraţie similară cu cea din laptele matern uman, care prezintă caracteristici anticanceroase.
Contra - Laptele de bivoliţă conţine la fel de multă grăsime ca şi laptele de vacă integral.
Laptele de orez - Calorii: 110 per cutie - Grăsime: 2,4 grame per cutie
Pro - Fabricat din apă filtrată, orez brun organic şi sare de mare, laptele de orez este recomandat persoanelor care suferă de intoleranţă la lactoză şi la laptele de vacă. El conţine de două ori mai multe vitamine decât laptele de vacă, dar mai puţine grăsimi decât laptele de soia degresat prezent pe piaţă. Este bogat în fibre care ajută la scăderea colesterolului şi la menţinerea zahărului din sânge în concentraţii optime.
Contra - Este îmbogăţit cu zahăr, fiind mai dulce decât multe dintre produsele lactate actuale, iar gustul său este obţinut pe cale artificială.