Dacă îţi ieşi uşor din fire, fără a avea vreun motiv anume, dacă dimineaţa simţi că nu te poţi da jos din pat ca să o iei de la capăt, dacă exagerezi totul şi nu mai ai încredere în persoanele cele mai apropiate şi nici măcar în tine, dacă nu ai deloc timp pentru odihnă şi trebuie să faci totul în grabă: să mănânci, să faci o baie, să te uiţi la televizor, înseamnă că s-au instaurat primele simptome ale stresului în organismul tău.
Dacă ai ajuns să mănânci foarte mult sau există zile în care să nu te atingi de mâncare, dacă te irită cel mai mic zgomot sau te sperie până şi soneria telefonului, dacă nu mai găseşti nici o bucurie în cele mai mici plăceri ale vieţii, dacă nu te poţi relaxa orice ai face, este timpul să iei măsuri !
Este timpul să practici în scurtele pauze de la birou sau de acasă, următoarele exerciţii pentru energizare şi eliminarea stresului.
Din poziţia naturală, aşezat pe scaunul de birou, ţineţi palmele pe coapse cu faţa în jos, spatele drept, nesprijinit pe spătarul scaunului, ochii închişi. Relaxaţi un minut întregul corp şi în special abdomenul. Poziţionaţi palma stângă pe abdomenul inferior şi palma dreaptă pe piept şi inspiraţi adânc, abdominal (aerul este împins mai întâi în abdomenul inferior, făcând să se mişte mai întâi palma stângă sub expansiunea abdominală iar mai apoi aerul ajunge în lobii superiori ai plămânilor, făcând să se mişte şi palma dreaptă – este ca şi cum am umple un sac : întâi ceea ce punem în el ajunge pe fundul sacului şi mai apoi către partea superioară). Această formă de respiraţie, ne va învăţa să respirăm corect, deoarece sub presiunea problemelor cotidiene avem mereu tendinţa să ţinem corpul încordat pe perioade de timp cât mai mari iar respiraţia devine superficială (se respiră sacadat, cu abdomenul încordat, folosind doar partea superioară a cutiei toracice).
Acest exerciţiu este primul pas pe care trebuie să îl facă cineva care vrea să scape de stres şi tensiunile zilnice. Se va folosi secvenţa : 5 secunde – inspiraţie, 2 secunde se menţine aerul în plămâni, 5 secunde – expiraţie, apoi se reia ciclul 5-2-5. Este indicat să aveţi o ţinută lejeră în timpul exerciţiului (abdomenul eliberat de strânsoarea curelei), aerul din încăpere să fie curat (camera aerisită).
Utilizaţi acest exerciţiu timp de 1 lună până ce a fost însuşit perfect, atât la nivel de tehnică, cât şi ca grad de relaxare a corpului pe parcursul execuţiei, în acest sens fiind nevoie să menţineţi priza de conştiinţă asupra întregului corp pe parcursul exerciţiului şi să relaxaţi perfect zonele încordate.
Ciclul 5-2-5 va fi executat de cinci ori pe zi în prima săptămână, crescând gradat cu un ciclu în fiecare săptămână. După ce efectuaţi setul de cicluri de respiraţii, este indicat să vă relaxaţi 3 minute şi de asemeni să nu consumaţi lichide şi mâncare timp de 30 de minute.
Beneficiile exerciţiului se extind cu mult peste sfera relaxării corporale, el fiind capabil să vindece majoritatea afecţiunilor în cazul în care este executat cu perseverenţă, suficient timp.
Psiholog Mihai MOISOIU
Psihologia muncii – psihologie organizaţională