Maca (Lepidium meyenii). Plantă originară din Peru, folosită pentru efectele sale de reglare a activităţii hipotalamusului, glandei pituitare şi suprarenalelor, acţionează direct asupra erecţiei prin favorizarea dilatării capilarelor sanguine. Se administrează sublingual (pulberea se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor) – o jumătate de gram de 4 ori pe zi.
Sarsaparilla (Smilax officinalis). Aceasta plantă, prin fitosterolii şi saponinele conţinute, facilitează producţia de testosteron şi progesteron (sterilitate,andropauză), are efect afrodisiac, măreşte libidoul, virilitatea şi în general este un tonic sexual. Se administrează sublingual (rădăcina pulbere se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor), un gram de 4 ori pe zi. Contraindicată în afecţiuni cardiace.
Guarana (Paulina cupana). Folosită încă din epoca precolumbiană ca supliment alimentar şi în fitoterapie: conţine xantine şi tanine, este un tonic neuromuscular, stimulator al sistemului nervos simpatic. Este afrodisiac - prin substanţele tonic nervoase acţionează asupra centrilor nervoşi cranieni. Dă energie organismului, este un stimulant natural, ameliorează performanţele cognitive, are efect tonic şi antinevralgic. Se administrează sublingual (pulberea se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor), o jumătate de gram de 4 ori pe zi. Este contraindicata femeilor gravide.
Yohimbine (Corynanthe yohimbe). Este foarte folosită în Africa ca afrodisiac (scoarţa) pentru deosebita stimulare erotică pe care o produce. Acţionează în egală măsură asupra bărbaţilor, cât şi a femeilor, întărind erecţia şi stimulând fluidele vaginale. Are efect asupra nervilor spinali şi alimentează cu sânge zona pelviană. Este recomandabil să fie consumată cu aproximativ 1.000 miligrame de vitamina C, care ajută ca efectele sale să fie mai uşor de resimţit. Excită creierul şi elimină mari cantităţi de endorfine. Se administrează sublingual (pulberea obţinută din măcinarea scoarţei se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor) - un gram pe zi. Totuşi, datorită efectelor secundare, este recomandată a se folosi sub supravegherea medicului.
Ashwagandha (Withania somnifera), rădăcină. Plantă cu efect reîntineritor, reglator al funcţiei sexuale, regenerant. Nu se administrează femeilor gravide. Se administrează sublingual (pulberea de scoarţă se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor), un gram de 4 ori pe zi.
Cardamom (Elettaria cardamomum), seminţe. Foarte utilizat în lumea arabă, încă din Antichitate, eficient în combaterea impotenţei, tonic mental, efect regenerant puternic. Se administrează sublingual (pulberea se ţine sub limbă timp de 15 minute, apoi se înghite cu apă de izvor), 0,5 grame de 4 ori pe zi.
Năpraznicul (Geranium robertianum), sau Iarba Sfântului Robert, plantă folosită încă din Evul Mediu, indicată în tratamentele contra sterilităţii, atât la bărbaţi cât şi la femei, în tulburări de ciclu menstrual. Se administrează sublingual, timp de 15 minute, câte o linguriţă de pulbere, după care se înghite cu apă de izvor.
Gokhru sau Colţii Babei (Tribulus terrestris). Se folosesc fructele uscate şi transformate în pulbere. Tonic general, afrodisiac, creşte nivelul seric de testosteron şi hormon luteinizant, regenerator al organelor reproducătoare. Se administrează o jumătate de gram de pulbere, de 4 ori pe zi. Contraindicat în deshidratare, sarcină, alăptare.
Este recomandată utilizarea acestor remedii doar sub supravegherea unui specialist, care să prescrie amestecurile de pulberi, tincturile, etc. ca parte a unui program terapeutic profesionist, în vederea obţinerii unor efecte maxime.
MOISOIU TRAINING METHODS
Psiholog - psihologia muncii – organizaţională.
-psihologia transporturilor.
Trainer style life
Terapeut – terapii alternative
E-maill: training.reality@gmail.com
Telefon: 0753937223