Evanghelia zilei

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine însuți; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus și le-a zis: chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă știu de unde am venit și unde Mă duc. Voi nu știți de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni. Și, chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Cel Care M-a trimis pe Mine. Și în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine însumi și mărturisește despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. Îi ziceau, deci: unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăța în templu; și nimeni nu L-a prins, pentru că nu venise încă ceasul Lui”.

Biblia vorbește în foarte multe situații despre lumină, care devine unul dintre cele mai complexe simboluri biblice. E amintit până și un conflict între lumină și întuneric. Autorii biblici fac adesea referiri la lumină, pe care o pun în legătură fie cu nașterea cuiva care, din optica veterotestamentară se înțelege că e echivalent cu „a vedea lumina” (cf. Iov 3, 16; Psalm 57, 8). Mai mult, în Tobit se afirmă limpede că orbul care nu vede „lumina lui Dumnezeu, are o pregustare a morții” (Tobit 3, 17; 11, 8), dar, cu toate acestea, bolnavul oarecare, vindecat de Dumnezeu, smuls, așadar, din „ghearele morții” va fi bucuros să observe strălucind din nou asupra lui „lumina celor vii” (Iov 33, 30).

Pericopa de astăzi poate fi înțeleasă și din această perspectivă, care ar putea fi rezumată astfel: Iisus vestește și promite victoria asupra morții, asupra întunericului generat de conviețuirea cu păcatul, doar acelor persoane care aud mărturia Sa, care e adevărată, și se comportă cu luciditate, în sensul că nu numai acceptă cuvântul Evangheliei, dar îl și pun să rodească spre desăvârșire, păstrându-l cu luare-aminte!

Într-un mod asemănător, Sfântul Proroc David, regele, se întreabă retoric: „se vor cunoaște întru întuneric minunile Tale și dreptatea Ta în pământ uitat?” (cf. Psalm 87, 13) ceea ce, într-o celebră tâlcuire a regretatului arhimandrit Emilianos Simonpetritul, înseamnă că, atunci când Dumnezeu vrea să-l ajute pe om, nu o face jos, în tenebre, „unde se observă numai umbre”, ci ele, minunile, se observă „în lumina zilei”, ceea ce înseamnă, iarăși, că „dreptatea” și „adevărul” sunt intim legați de „lumină”, de însăși „mărturia adevărată” în Hristos, cu Hristos și pentru Hristos (cf. Arhim. Emilianos Simonpetritul, Tâlcuiri la psalmi, traducere din greacă de Ierom. Agapie Corbu, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2011, p. 109).

Necredința împletită cu suspiciune a fariseilor nu a fost, însă, din nefericire, de-a lungul istoriei un eveniment izolat, o contra-mărturie ale cărei urme să se piardă în negura timpurilor. Dimpotrivă, până în timpurile moderne, de pildă, John Dewey, filozof și psiholog american, influențat de ideile lui Emerson și Schleiermacher, de pildă, va recurge la a gândi credința doar ca pe o expresie a limbajului filozofic, științific și poetic, rezultând „o hristologie diluată și empiristă”, care devine, cum puncta foarte bine regretatul om de cultură și teolog Daniel Barbu, „o hristologie fără Hristos” care încearcă să Îl gândească pe Dumnezeu „după chipul omului”, răsturnând complet adevărul biblic revelat lumii de Duhul Sfânt, în care omul dorește să se guverneze singur, eliminând din această „ecuație” tocmai pe Dumnezeu! (cf. Daniel Barbu, Pia Libertas, Editura Vremea, București, 2023, pp. 193-194).

În concluzie, așa cum „lumina lui Hristos” este asociată cu „viața”, în același fel, opțiunea de a privi cu dubii faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a supus întru totul Tatălui și ne-a oferit eliberarea din sclavia păcatului, înseamnă a lucra contrar voii lui Dumnezeu.

Pr. Claudiu Ioan COMAN