Ne vorbesc părinții Bisericii

Scriptura dezvăluie pogorământul cel veșnic, mântuitor pentru omenire, împlinit în Taina Întrupării, Pătimirii și Învierii lui Hristos. Această revelație a fost prefigurată în Vechiul Testament, dar împlinită în cel Nou. Este mijlocită de scriitori precum Moise, Evangheliștii și învățători apostolici, ca Pavel, și este interpretată cu ajutorul Duhului Sfânt. Miezul acestei revelații este Hristos, Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu: conform Părinților, creștinii pot înțelege semnificația Scripturii doar dacă o citesc în calitate de membri ai trupului lui Hristos, luminați de „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9).

Încă din primele secole, tradiția creștină a continuat să mediteze nu doar asupra acestor pasaje noutestamentare, ci și asupra profețiilor și a semnelor din Vechiul Testament care prevesteau rolul central al Fecioarei Maria în Taina Întrupării. Ea a rămas fecioară chiar și după ce L-a născut pe Hristos. Așa cum ne spun mulți exegeți patristici și poeți liturgici, Maria reprezintă astfel o legătură fizică sau un loc unde se întâlnește lumea dumnezeiască și cea creată. Precum Ioan Botezătorul, ea este considerată de scriitorii creștini – începând cu Sfântul Pavel – mijlocitoarea dintre legământul nou și cel vechi; din acest motiv, Fecioara Maria este binecuvântată de toate generațiile din vechime și până în zilele noastre (Luca 1, 48).

(Mary B. Cunningham, Maica Vieții. Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 55-56)