Patericul omului grăbit

Scrisoarea primită azi de la tine m-a mulţumit: este aşa cum trebuie să fie întotdeauna. Îmi scrii cu sinceritate adâncă despre neputinţa ta. Această exprimare îmi e plăcută, deoarece şi Sfântul Apostol Pavel a mărturisit înaintea întregii lumi că, dacă este puternic, e prin darul lui Hristos, căci el este neputincios: „Eu mă laud numai în neputinţele mele, căci blestemat sunt; cel care mă izbăveşte de moartea trupului vede că binele nu locuieşte în trup”.

Ascultă, surioară! Să nu-ţi tremure sufletul la gândul că eşti neputincioasă şi că nu te poţi îndrepta. Desigur, poţi avea îndreptări mari şi, totuşi, nu ai; sper că ai unele mici, pe care nu le vezi, dar care se pot aduna destul. La vedere nu sunt mari, însă ele pot fi pentru mântuire nu numai mici, ci şi folositoare. (...)

Priveşte câte lucruri ai făcut deja şi despre care nu ai cunoştinţă. E mai bine pentru tine să te lauzi cu neputinţele, decât să-ţi admiri îndreptările; lasă să le cântărească Dreptul Judecător, iar noi să fim atenţi numai la păcatele noastre şi pentru ele să ne pocăim în toate zilele şi să cerem iertare.

(Sfântul Moise de la Optina)