Vindecarea unui orb și mut

„În vremea aceea fariseii s-au sfătuit împotriva lui Iisus cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Și mulți au venit după El și i-a vindecat pe toți. Dar le-a poruncit să nu-L dea în vileag. Atunci au adus la El pe un demonizat, orb și mut, și l-a vindecat, încât cel orb și mut vorbea și vedea. Iar mulțimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta Fiul lui David? Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va dăinui împărăția lui? Și dacă Eu scot pe diavoli cu Beelzebul, feciorii voștri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe diavoli, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască lucrurile dacă nu va lega întâi pe cel tare și pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine, risipește.” (Matei 12, 14-16; 22-30)

Diversitatea demonilor

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XXXII, 3-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 432-433

„Unele duhuri se străduiesc să le insufle oamenilor obiceiul de a minți, sau mai ales de a huli. Martori ai acestui fapt suntem chiar noi, care am auzit foarte bine pe un demon declarând că prin Arrius și Eunomius a dat la iveală învă­ță­turi nelegiuite și eretice. Citim în Cartea a patra a Regilor că unul din aceste duhuri spunea lăudându-se: Voi ieși și voi fi duh mincinos în gura tuturor profeților lui. (...) Evangheliile atestă că alți demoni sunt muți și surzi, iar profetul amintește că unele duhuri sunt ațâțătoare ale poftelor și ale desfrâului. Duhul desfrânării, zice el, i-a cuprins pe ei și s-au desfrânat părăsind pe Dumnezeul lor. Autoritatea Scripturilor ne învață, de asemenea, că există duhuri de noapte, de zi și de amiază. Am avea nevoie de prea mult timp dacă am parcurge toate cărțile Scripturilor, pentru a arăta unul câte unul diferitele feluri de duhuri necurate, cum sunt arătați de profeți onocentaurii, satirii, sirenele, lamiile, bufnițele, struții, aricii, cum sunt în psalmi aspida și basiliscul, sau cum sunt în Evanghelie leul, balaurul și scorpionul, sau demonii numiți de apostol principi ai lumii acesteia, conducători ai întunecimilor și duhuri ale răului. Nu trebuie să ne închipuim că aceste nume sunt date la întâmplare, ci după asemănarea pe care o au duhurile cu fiarele sălbatice, mai mult sau mai puțin primejdioase, unele deosebindu-se prin cruzimea și turbarea lor, altele prin puterea răului pe care-l fac între celelalte fiare sau șerpi. Astfel, unul este numit leu datorită furiei și ferocității sale, altul basilisc după veninul său care ucide chiar înainte de a fi fost simțită muș­cătura...”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)