Copii și icoane. Flori sub Lumina Învierii

Privirea cu încredințare că nu ne-a uitat a lui Iisus – Blândul Păstor; tulburătoarea mărturie despre credință tare și prietenie din icoana Învierii lui Lazăr; smerita și deopotrivă triumfala Intrare a Domnului în Ierusalim; smerita tăcere a Smochinului neroditor; nedreapta și de ne-nțeles nici pân-acum trădare a lui Iisus-Iubire; Cinarea de Taină și despărțirea lui Hristos de ucenicii Săi;  învăluită în purpuriul înserării – care jelea și ea – Rugăciune Arhierească;  Drumul nedrept și-nlăcrimat pân’la pământ al Crucii; izvodirea icoanei dintâi în Mahrama Veronicăi; plânsul zdrobit al Maicii Sfinte sub brațele Crucii;  Izbăvitoarea Înviere;   blânda dojană a lui Toma, în  „foişorul de sus” de pe Sion, sunt doar câteva dintre icoanele copiilor din atelierul de pictură „Aripi înflorite” din Rădăuți, ce și-au vernisat de curând expoziția Flori sub lumina Învierii, la Galeria de Artă „Traian Postolache” din municipiu.

Între cele 39 de lucrări din galeria micilor izvoditori de Cer așezat în culoare, se află și 13 tablouri ce vorbesc despre frumusețe și culoare și iubire de oameni și de creația lui Dumnezeu, ascunse toate în Flori. Maci prea-sfioși cu obraji purpurii, așezați pe pânză „de dragul mamei lui Răzvan”;  margarete supuse și smerite – corole de minuscule petale iubite de regi, ce înseamnă inocență, puritate, stimă, încredere reciprocă și prietenie de nezdruncinat;  trandafiri îmbujorați sau dintre cei ce-și culeg culoarea din soare, întruchipare de netăgăduit a iubirii care nu moare; aristocrate orhidee, nesperiate de arșiță sau de vreo adiere de vânt pitic; fragile și multicolore panseluțe, florile optimismului; narcise – flori-semn al primăverii repetate și-al dragului de sine; violetele reînnoirii adusă-n dar de primăvară, dar și-ale pătimirilor din această vreme a anului și-ale triumfului iubirii; sau viorele, floare numită între noi și  viorica, floarea gingășiei, a sincerității și încrederii.

Micii artiști au vârste între 7 și 16 ani și mărturisesc că a picta e pentru ei, deopotrivă, liniște, rugăciune și bucurie. Ne-au spus, cu Ceru-ntreg așezat pe fața lor toată, că fiecare tablou le e împlinire și că pictează cu sufletul cântând, de fiecare dată. Și am simțit și noi că-i chiar așa și că e arta lor și binecuvântare și vindecare, atunci când am cunoscut-o pe Ioana, o tânără ce face la atelier art-terapie. Icoane și picturi ce cheamă sufletul acasă să vie! Profesoara lor de artă, Viorica Bordianu, asumă – împreună cu mai tinerii săi prieteni – un crez pe care-l regăsim și în Poemul iubirii, din volumul de poezii pe care-l semnează, Jurământul Cerului, publicat la  Opera Magna, Iași, 2017: „Și-am învățat, copil fiind, din povața mamei/Firesc ca să-L iubesc toată viața fără încetare/Pe bunul Dumnezeu, închinându-mă la icoane/Să port în cuget și simțiri credința din altare.”

S-a așternut cuminte frumusețea între noi, cei invitați la vernisare, și am împărtășit, la rându-ne, încredințarea că fiecare icoană e o frântură de Cer ascunsă în culoare. Aceasta a fost și încredințarea părintelui arhid. prof. dr. Vasile Demciuc, consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a și adăugat noi irizări de profunzime gândului: „e vădită aici strădania urcușului duhovnicesc, a apropierii treptate de ceea ce este frumos, de ceea ce ne dă tărie și încredere că această viață a noastră nu este zadarnică, apropiere de Învierea lui Hristos.”

Convingerea părintelui protosinghel Irineu Lichi este una întărită de fiecare mică operă de artă, în parte: „Este știut că cele mai frumoase daruri ale lui Dumnezeu sunt copiii. Aceste daruri trebuie ocrotite și îngrijite cu foarte multă atenție, iar cei care o pot face sunt Familia, Biserica și Școala, drept recunoștință că suntem un neam binecuvântat de Dumnezeu.”

I-am invitat și pe mai tinerii mei prieteni, mici artiști, la „cuminecare” din bucuria împlinirii lor. Privindu-i și ascultându-i, mi-am amintit de adevărul imprescriptibil evocat cândva de Înaltpreasfințitul Calinic: „Copilul e o icoană pictată de părinți. (…) Un copil nu resimte atât de mult lipsa valorilor materiale, cât pe cea a unui pedagog bun, destoinic, delicat, care îl poate forma și educa. Ca primi pedagogi, părinții sunt chemați să-și învețe copiii virtuțile: cumpătarea, privegherea, rugăciunea stăruitoare. Și lor li se și adresează stăruitorul îndemn patristic: Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai.” (Familia și filantropia – două instituții divino-umane, Ed. Crimca, 2020)

Iar părinții acestor copii dovedesc cu prisosință că-și iubesc desăvârșit fiicele și fiii. Cei mai mulți dintre copii vin, la atelier, din satele Sucevei și nu i-ar putea  nimic opri să fie, săptămână de săptămână, împreună, acolo. Ba, mai mult, și-aduc și părinții și prietenii, din timp în timp, împreună, convinși fiind că și-n pictarea icoanelor stă taina pentru o lume mai frumoasă și mai bună. 

Copii și icoane. Flori sub Lumina Învierii!

(prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie)