Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
Toyota C-HR Hybrid
 
vineri, 11 mar 2022 - Anul XXVII, nr. 58 (7975)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta5,0904 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3406 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Un nou Centru de Tineret Ecclesia a fost înființat în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc

În vremuri tulburi, când ne gândim tot mai mult la vremurile de altădată, când înțelegem cu adevărat cât de mult valorează pacea și buna-voire dintre oameni și dintre popoare, Biserica rămâne o oază de tihnă și de liniște pentru toți cei care se îndreaptă cu credință și gânduri bune, către sfintele sale locașuri de rugăciune.

Astfel, în sfântă zi de duminică, la Parohia Adormirea Maicii Domnului, Moldovița a avut loc o nouă activitate catehetică ce s-a desfășurat cu ocazia înființării unui nou Centru de Tineret Ecclesia, de data aceasta în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.

Gazdele activității catehetice au fost PC Părinte Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, PC Părinte Paroh Adrian-Daniel Goraș, PC Părinte Daniel-Mihai Duprii, preot slujitor al parohiei și Domnul prof. Diaconița Gabriel.

La activitate au participat aproximativ 50 de copii și tineri ai parohiei Moldovița, urmând ca în viitor să fie implicați și alți tineri din zonă care învață în cadrul Liceului Tehnologic Vasile Cocea din Moldovița și care, sperăm noi, vor forma o comunitate de tineret puternică în această parte binecuvântată de Dumnezeu a Eparhiei Sucevei și Rădăuților.

Tema catehezei a fost: Întoarcerea fiului risipitor, iar despre această zi din viața parohiei Moldovița, PC Părinte Paroh Adrian Goraș, a subliniat:

Lăsați copiii să vină la mine și nu opriți pentru că a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu! (Luca 18, 16-17)

Motivați de aceste cuvinte ale Dumnezeiescului Învățător, în ziua de 20.02.2022, la frumoasa biserică parohială din comuna Moldovița, s-a desfășurat o captivantă întâlnire a elevilor din localitate. La chemarea preoților slujitori, Goraș Adrian Daniel și Duprii Daniel Mihai, precum și a Domnului prof. Diaconița Gabriel, în prezența Domnului Hurjui Cristi Gabriel, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost prezentată tema evangheliei duminicii Întoarcerii fiului risipitor.

Istorioara în sine, foarte impresionantă, a unui tânăr, ieșit de sub ascultarea părintească și drama prin care el a trecut, pierzând totul, dar și hotărârea de a regăsi dragostea și bunătatea de odinioară din casa tatălui său, a fost ascultată cu foarte mare atenție de către copii și tineri. Noile informații au fost însușite temeinic, mai ales că toți cei prezenți au fost invitați, rând pe rând, să citească ei înșiși versetele din cărțile Noului Testament, care le-au fost oferite ca dar, fiecăruia, de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Interacțiunea, prin întrebări și răspunsuri, a făcut ca timpul alocat acestei întâlniri să treacă neobservat. Astfel, cei 50 de copii care au participat la cateheză au fost sfătuiți să nu uite de rugăciunea personală, prin care ei se aproprie și se întorc la Cerescul Tată.

Doamnele Iliesi Amalia Lavinia, Goraș Angela și Duprii Veronica au contribuit la reușita întâlnirii prin oferirea unei gustări, dulciuri și sucuri, iar momentele plăcute au fost imortalizate de organizatori, inclusiv prin fotografia de grup din fața bisericii.

Activitatea s-a încheiat prin invocarea ajutorului Presfintei Născătoare de Dumnezeu, cântând împreună imnul: Cuvine-se cu adevărat!

Dumnezeu să ne ajute, tuturor!

(Prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un nou Centru de Tineret Ecclesia a fost înființat în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
 Vizualizări articol: 770 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un nou Centru de Tineret Ecclesia a fost înființat în Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei