„Fără atitudine de pocăinţă, rugăciunea nu valorează nimic în ochii lui Dumnezeu”

Rugăciunea nu este o activitate izolată de restul vieţii. Pentru ca o rugăciune să fie o adevărată rugăciune creştină, ea trebuie să se desfăşoare pe un teren al schimbării, în care ai totală părtăşie cu Hristos, cu Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca rugăciunea să fie o rugăciune creştină, ea nu trebuie să fie o rugăciune adăugată unui mod de viaţă păgânească – ci este nevoie ca viaţa noastră cea de toate zilele să fie deja cu totul schimbată. De nu, această rugăciune va rămâne neputincioasă – un fel de ipocrizie și de minciună.

După cum spune Hristos: „Nu cel ce-Mi spune Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu”. Și împlinind voia Tatălui, poruncile lui Hristos, acestea doar trebuie să constituie fondul unei vieţuiri creştine. Nu se poate reduce viaţa creştină doar la unele activităţi – să mergi duminica la biserică, să te limitezi la un anumit număr de comportamente creştine etc. – căci acestea nu întrec cu nimic strunirea voinţei. În realitate, nu asta este esenţial. Esenţial este să te înfăţişezi dinaintea lui Dumnezeu într-o atitudine corectă. Or, singura atitudine adevărată este o atitudine de pocăinţă.

Cunoaşteţi cu toţii parabola vameşului şi a fariseului, a doi oameni ce s-au dus să se roage la templu. Însă, vedeţi foarte bine diferenţa dintre rugăciunile lor. Fără atitudine de pocăinţă, rugăciunea nu valorează nimic în ochii lui Dumnezeu şi, adevărat este, ea ne înrăutăţeşte situaţia. De aceea este nevoie ca rugăciunea să fie la unison cu viaţa noastră în general, zidită pe poruncile lui Hristos. Dacă se vrea să se sporească în rugăciune, să se sporească, totodată, diferitele aspecte ale unei vieţuiri creştine complete, care să aibă drept temei ceea ce numim poruncile lui Hristos. Numai vieţuind după aceste porunci putem trece, treptat, de la omul vechi la omul nou, putem omorî în noi aceşti evrei ieşiţi din Egipt ce trebuiau să piară în deşert, înainte ca noua generaţie, omul cel nou, să poată pătrunde, treptat, în Împărăţia lui Dumnezeu. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este ceva ce va veni după Judecata de Apoi sau după moartea noastră, ci este ceva în care trebuie să încercăm să pătrundem încă de pe acum.

(Părintele Symeon Brüschweiler, Dozologia.ro)