Care este taina veacului viitor?

A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul, şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi. […]
Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simţi în tine zdrobire (de inimă) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însă nici nu te teme, ci smereşte-te şi lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înţelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înţelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmaşul dă sufletului o anumită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după aceasta se recunoaşte înşelarea.
Părinţii zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmaşul, sufletul simte tulburare. Însă numai sufletul smerit şi care nu se socoteşte pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sa frică la lucrarea vrăjmaşilor dar omul mândru şi căzut în slava deşartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii, şi se socoteşte pe sine vrednic de aceasta şi de aceea vrăjmaşul îl înşeală uşor.

Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor şi ei ne-au tras în adânc şi pe noi

Aşa cum oamenii intră şi ies dintr-o casă, aşa şi gândurile iscate de demoni vin şi iarăşi pleacă, dacă nu le primeşti. Dacă gândul îţi spune: „Fură!“ şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gândul îţi spune: „Mănâncă mult!“ până la ghiftuială şi tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Şi aşa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura Şi vor fi siliţi să plece. […]
Astfel, tot războiul se duce pentru smerenie. Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor şi ei ne-au tras în adânc şi pe noi. Vrăjmaşii ne laudă, şi dacă sufletul primeşte lauda, harul se retrage de la el până ce se pocăieşte. Astfel, toată viaţa învaţă sufletul smerenia lui Hristos şi, până ce nu va avea smerenia, va fi totdeauna chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găseşte odihna şi pacea de care vorbeşte Domnul (In 14, 27).
Postul şi înfrânarea şi privegherea şi liniştirea (isihia) şi celelalte nevoinţe (ascetice) ne ajută, dar puterea de căpetenie stă în smerenie. Maria Egipteanca şi-a uscat trupul prin post într-un singur an, pentru că nu avea nimic de mâncare, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de şaptesprezece ani.
Smerenia nu se învaţă dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: „Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea“ (Mt 11, 29). Ca să înveţi ai nevoie de timp. Unii au îmbătrânit în nevoinţe şi totuşi n-au învăţat smerenia şi nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit, şi abătut. […]

(Sfântul Siluan Athonitul)