O clarvăzătoare de la Cislău (II)

Clarvăzătoare sau nu?

Măicuţa mi-a spus că şi D. Şi L. sunt mândre, femei care vor să ţină ele totul sub control. Pe când eu aş fi „un băiat bun”, iar greşelile mele nu ar fi pe de-a-ntregul greşeli. Mie D. mi se pare foarte fragilă... I-am arătat poze cu ele pe aparatul foto. Am greşit? Într-un fel i-am făcut jocul, iar acest joc nu cred că a fost pe placul lui Dumnezeu. M-a fermecat cu promisiunile ei:

- Totul se va rezolva acum.  În trei sau patru zile o găseşti pe cea care îţi e sortită. Fie că o cunoşti deja, fie că nu, mi-a spus măicuţa. Mie Îngerul îmi spune multe lucruri...

La Brăila mi-a sărit un furtun de la apă şi am fost nevoit să opresc. În doi timpi şi trei mişcări măicuţa era în stradă, agitându-se către alte maşini. Până acolo măicuţa mă grăbise într-una:

- Haide, că trebuie să ajung devreme la Galaţi. Am de mers în trei locuri, pe la instituţii. Eu sunt o persoană care discută cu instituţiile.

Între Brăila şi Galaţi acelaşi furtun îmi mai sare o dată, iar acolo măicuţa îşi găseşte altă maşină şi mă lasă. După plecarea ei, maşina parcă nu mai e atât de îndărătnică. Poate cineva nu voia ca măicuţa să ajungă la Galaţi când dorea ea. Dar cine?

Altfel, era clar că nu îi prea plăcea de L. Mi-a bârfit-o, dar nu cred să fi transmis prea mult din bârfa asta fetei de la Chişinău. Felul în care i-a sărit ţandăra lui L. ridică mai multe semne de întrebare în privinţa sentimentelor ei. Printr-o întorsătură ciudată a lucrurilor, peste câteva zile descopăr că autostopista mea se poate să aibă dreptate.

Semnele

Eu am o problemă cu semnele. Adevărul e că mi s-au şi arătat multe. Am locuit exact în apartamentul în care a locuit, la Bucureşti, scriitorul Alexandru Monciu-Sudinski, apoi aproape că i-am repetat istoria. Dar câte semne! Zeci, sute... Cel mai recent – ajung de curând să caut nişte informaţii despre filmul „Scripcarul de pe acoperiş”, iar la o zi după asta sunt pe acoperişul paraclisului de lângă viitoarea catedrală din Fălticeni, împreună cu Părintele Ioan V. Argatu, fixând tablele de pe acoperiş ca să nu le ia vântul... Dar câte au fost! Când ajunsesem la capătul puterilor mele o mână nevăzută m-a prins de genunchi şi m-a chemat la închinare la Mănăstirea Caraiman, unde e o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Eu sunt atras de această zonă a înţelegerii Voinţei Lui Dumnezeu, iar potrivnicului îi place să mă batjocorească din cauza asta şi îmi aruncă şi el înaintea ochilor o mulţime de semne ale lui... Ele pot fi deosebite de cele ale celor buni prin faptul că nu sunt foarte clare, te aruncă mai degrabă în indecizie. Dar pot fi la fel de bine adevărate sau false. Nu adevărul sau minciuna sunt, în acest caz, miza necuratului, ci controlul asupra minţii tale. E o poveste splendidă în Pateric despre asta: unor călugări li se arată tot felul de semne şi vor să ştie dacă sunt de la Dumnezeu sau de la diavol. Ei se duc la un avă care locuieşte în pustie, ca să îi lămurească în această privinţă. Când aproape să ajungă la el, acesta le iese înainte şi le spune: „Ştiam că o să veniţi. Mi-a arătat diavolul.”

În câteva vorbe înţeleptul avă le-a dat şi răspunsul pe care îl căutau şi arma cu care să lupte. Conştientizând că, dincolo de adevărul sau neadevărul celor arătate prin ele, acele semne erau de la diavol, călugării aveau să poată dejuca planul necuratului. Arătându-ţi lucruri din viitor sau de departe, diavolul vrea să te împingă să îl confunzi cu Dumnezeu, ca să te poată controla. Odată ce i-ai descoperit minciuna, care nu e neapărat de formă (adevărul celor arătate), ci de fond, i te poţi opune. Cu ajutorul Lui Dumnezeu.

Eu am căutat multă vreme să aflu ce va fi cu mine. Sper să nu-L fi mâniat prea tare pe Dumnezeu cu asta. Dacă Dumnezeu ar fi vrut aşa, dacă era bine să fie aşa, noi toţi ne-am fi ştiut de la bun început viitorul. Dar viaţa e altfel, mai complexă decât un progam tv pe care îl citeşti în ziar.

Înapoi la Galaţi

Dar în ce măsură e clarvăzătoare călugăriţa care cutreieră acum cine ştie ce cotloane ale oraşului în care eu tocmai mi-am cumpărat un colier metalic pentru acel furtun care sare?

Mi-a spus multe, unele părând să se potrivească, chiar dacă nu în sensul strict al cuvintelor ei... O femeie îmbrăcată în rasă călugărească, care îmi spusese că a stat aproape de Părintele Cleopa...

S-a mai nimerit o dată un „clarvăzător” în maşina mea, dar acela nu cred să fi fost călugăr, deşi asta spunea. L-am luat de la Molid şi l-am dus la Câmpulung şi mi-a împuiat capul cu toţi preoţii care o să-şi piardă stăreţiile şi chiar episcopiile la 1 aprilie. Străbătea satele de la Câmpulung Moldovenesc în jos, „ca să vină cu plinul”, strigându-le oamenilor tot felul de „vedenii” ale lui. Întâlnindu-mă ulterior cu el în Câmpulung, şi mie mi-a strigat că preotul de la o biserică închisă „e în vale, cu pălimarul”. Dar acela era rău îmbrăcat, avea unghiile murdare, iar în jurul ochilor săi se arăta câte o umflătură împuroiată. Măicuţa de la Cislău avea o ţinută dichisită... Să fi fost „pe vechi”? Auzind că aş vrea să ajung la mănăstirea din Galaţi, îmi spusese că în Galaţi s-ar putea să fie o mănăstire „pe vechi”... Dar cum rămâne atunci cu „ucenicia la Părintele Cleopa”?

Mă învârt o jumătate de oră prin Galaţi încercând să ajung şi să parchez lângă catedrală. În centru drumurile sunt în lucru, iar circulaţie e grea. Într-un final mă las păgubaş şi pornesc spre Humor. A fost o zi prea plină.

I-am lăsat maicii de la Cislău şi un acatist, scris pe genunchi, pe la stopurile din Brăila, şi nu ştiu dacă am făcut bine sau nu. De asta mi-o fi sărit furtunul? Duhovnicul meu îmi spune că nu am făcut bine şi că acatistele se duc la biserică, nu se lasă pe drumuri... În biserică, chiar dacă preoţii sau călugării nu îl citesc, îl citesc îngerii. Poate ar fi bine să mă rog ca acea călugăriţă să mă uite.

(Marius IANUŞ)