Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, pomenit de Biserică la 6 decembrie, are o istorie aparte. În seara dinaintea praznicului, copiii îşi pregătesc încălţămintea, aşteptând daruri de la „Moş Nicolae”. Pentru cei cuminţi, este aducător de cadouri, iar celor neastâmpăraţi le aduce o nuia. Asocierea Sfântului Ierarh Nicolae cu cadourile aduse celor mici are origini în cultul închinat sfântului în Olanda, ca ocrotitor al oraşului Amsterdam. De „Sinter Niklaas” - numele sfântului în olandeză - pantofii copiilor erau umpluţi cu cadouri. Această imagine a prins la majoritatea popoarelor şi cultelor, drept sărbătoare a copiilor. În secolul al XX-lea, o companie producătoare de băuturi răcoritoare produce, probabil, cea mai importantă campanie publicitară care a existat vreodată: Sinter Niklaas devine Santa Claus. Din raţiuni comerciale, Sfântul Nicolae nu mai este prezentat ca arhiepiscop al Mirelor Lichiei, cu veşminte, mitră şi cârjă arhierească, ci ca un bătrânel vesel cu barbă albă, îmbrăcat în mantie roşie, cu margini albe din blană. În tradiţia românească, numele sărbătorii a dat şi numele caracterului care împarte cadouri în seara de Ajun: Moş Crăciun.
Odată cu începutul Postului Crăciunului, creştinii se adună şi repetă colinde. Cei dintâi colindători ai primului Crăciun au fost îngerii, care, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, la Naşterea Domnului cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Colindul românesc are atât motive religioase (Sfânta Treime, facerea lumii, căderea în păcat, Maica Domnului, Buna Vestire, Naşterea Domnului), cât şi elemente profane (colinda gazdei, colinde pentru flăcău, pentru fecioară, pentru tinerii căsătoriţi, pentru prunci, pentru văduvă sau pentru bătrâni). La români, colindul reprezintă un liant între generaţii, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate şi fericire şi vestesc mântuirea. Aşa se explică deosebita cinste cu care sunt întâmpinaţi de gospodari. Mitropolitul de fericită pomenire Antonie Plămădeală afirma că autorii cuvintelor colindelor sunt necunoscuţi, iar poporul credincios a găsit cuvintele şi melodiile cele mai potrivite, care „se prind aşa de uşor, se învaţă atât de uşor, se transmit atât de uşor de la o generaţie la alta, tocmai pentru că au reuşit să prindă cuvintele în cele mai adecvate melodii care răspund sensibilităţii noastre celei mai adânci”. Cuvintele provin din teologia Naşterii Domnului, iar melodiile vin din geniul poporului nostru.
În ziua de 24 decembrie, înainte de Crăciun, se ajunează până la ora Ceasului al IX-lea. Apoi se obişnuieşte a se consuma grâu fiert amestecat cu miez de nucă, fructe şi miere, amintind de postul proorocului Daniel şi al celor trei tineri în Babilon, „care, deşi erau hrăniţi cu seminţe, s-au arătat mai frumoşi decât cei hrăniţi cu multe desfătări.” Potrivit pr. prof. dr. Nicolae Necula, „în ziua respectivă, în multe părţi din ţară se face şi pomană cu asemenea grâu fiert, ducându-se pe la casele rudelor şi ale celor nevoiaşi, împreună cu foiţe subţiri ca de plăcintă coapte, în care se înfăşoară miez de nucă amestecat cu zahăr sau miere. Ele se numesc «scutecele» Mântuitorului”. Ajunarea din această zi aminteşte de postul din perioada primară a creştinismului, când catehumenii ajunau în seara dinaintea Crăciunului, urmând a primi pentru prima oară Sfânta Taină a Euharistiei.
Despre pregătirea credincioşilor pentru marele praznic al Naşterii Domnului ne-a vorbit pr. prof. drd. Vasile Dumitrescu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Curtea de Argeş:
„Momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost trăit cu mare intensitate de întreg cosmosul împodobit de Dumnezeu cu energii minunate, create, dar capabile să primească lucrarea nevăzută a energiilor necreate ale harului dumnezeiesc. De aceea, Sfântul Ioan Teologul spune că «întru ale Sale a venit». În acele clipe minunate lumea a trăit o simfonie cosmică. Naturalul şi supranaturalul s-au împletit spre slava lui Dumnezeu şi pentru pacea celor de pe pământ. Îngerii au cântat, păstorii s-au închinat, făptura a oferit găzduire şi căldură, magii au unit bogăţia lumii cu filosofia vremii şi au prosternat-o la picioarele Cuvântului ce era dintru început la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Numai în acest context poate fi înţeles Postul Crăciunului, ca participare personală prin jertfă la bucuria Întrupării Domnului. Postul Naşterii Domnului se vădeşte ca o perioadă de pregătire pentru întâlnirea tainică, dar reală, cu Hristos, Pruncul din Betleem. Citim, medităm, ne rugăm, ne împăcăm cu semenii şi cu întreg cosmosul, ne spovedim şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, într-o atmosferă minunată de iarnă, cu foc în sobă şi glasuri de colindători pe la ferestre. Reînnodăm şirul anilor încărcaţi de tradiţii ortodoxe şi biruim duhul lui halloween şi valentine’s day”.
 

(www.basilica.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul Crăciunului, pelerinaj către Pruncul Iisus din Betleem (II) .

Comentarii