Din punct de vedere medical, posturile vin, frecvent, după o alimentaţie necorespunzătoare, adesea cu exces de carne, asigurând o curăţire (depurare) a corpului de impurităţile, grăsimile şi toxinele care se acumulează, treptat, în ficat, rinichi şi, mai ales, în colon, unde blochează procesele de autoînnoire permanentă.
Carnea consumată în exces, în timpul iernii, devine o otravă pentru organism. Cine mănâncă multă carne trăieşte puţin sau se îmbolnăveşte de multe afecţiuni maladive grave, întrucât componentele din carne se digeră greu şi rămân mult timp în stomac şi intestine. Efecte similare au şi grăsimile animale, mezelurile (cu conservant - glutamat de sodiu), şunca, afumăturile, vânatul şi untul. Alimentele de tip fast-food, conservanţii şi aditivii alimentari măresc, în mod semnificativ, incidenţa cancerelor digestive.
Această alimentaţie greoaie, într-o perioadă cu consum energetic redus, slăbeşte organismul, care devine obosit, uzat, incapabil să asimileze corect hrana.
Chiar şi unele margarine sunt periculoase, din cauza conţinutului ridicat în grăsimi sintetice, care nu pot fi arse de organism. Acestea au în componenţa lor o serie de aditivi alimentari simbolizaţi prin litera E, unele având efecte cancerigene, provocând, îndeosebi, cancere gastrice.
Consumul în exces de pâine albă poate duce la infarct
Consumul zilnic de alimente gătite sau conserve poate duce la degenerarea celulelor, apariţia ridurilor, pielea devine flască, se instalează durerile artrozice la încheieturi şi se grăbeşte îmbătrânirea generală.
Puţini oameni cunosc efectele negative ale consumului de pâine albă, adesea „albită” de unii brutari prin adaos de vitamine sintetice, minerale, conservanţi şi alte substanţe cu E-uri dăunătoare. Implicaţiile consumului permanent de pâine albă constă din declanşarea unor afecţiuni cardiovasculare, inclusiv a unui posibil infarct cardiac şi formarea de calculi biliari şi ateroscleroză, deoarece glucidele rafinate din pâinea albă pot fi rapid transformate în lipide, colesterol şi trigliceride. Mai indicată este pâinea intermediară, neagră sau graham care, prin tărâţe şi germeni, aduc organismului multe vitamine nealterate.
E-uri periculoase în sucurile din comerţ
Omul modern consumă cantităţi tot mai mari de sucuri răcoritoare, utilizând aromele fructelor de sezon. Multe din aceste sucuri sunt însă dăunătoare pentru sănătate, ducând spre leucemie sau cancer de colon, întrucât conţin coloranţi sintetici, aromatizanţi prefăcuţi, aspartam (înlocuitor de zahăr) şi amelioratori de gust şi miros. Colorantul sintetic galben, tartrazina (E-102), interzis pentru produsele alimentare din Norvegia, Suedia, Olanda, Elveţia, Austria şi Marea Britanie, dar acceptat în România, provoacă unele reacţii caracteristice: edeme ale buzelor, urticarie, rinite, astm bronşic, purpură, şoc anafilactic şi dereglări ireversibile ale ficatului, uneori extrem de grave, mai ales la copii. În mod similar, colorantul apus-galben (E-110), utilizat frecvent în băuturi răcoritoare, poate provoca alergii, indigestii, dureri abdominale şi chiar tumori.
Postul întinereşte ţesuturile şi creşte imunitatea
Posturile alimentare constituie cele mai eficiente metode de vindecare a unor boli grave declanşate, în principal, de un regim nutritiv necorespunzător, alături de alţi factori de risc. În afară de purificarea şi dezintoxicarea organismului, alimentaţia de post contribuie la o autoînnoire a celulelor, o întinerire a ţesuturilor, o intensificare a vitalităţii şi o mărire a rezistenţei la boli, infecţii şi la alţi factori nefavorabili de viaţă. Totodată, scade concentraţia în proteine şi lipide din creier, precum şi doza de zaharuri din sânge şi urină. Acestea explică efectul favorabil al posturilor în remedierea principalelor boli ale civilizaţiei, respectiv cancere, cardiopatii, artrite, scleroză în plăci şi îmbătrânire prematură.
De asemenea, are efecte favorabile în unele boli cronicizate ca: diabetul zaharat, ulcerul gastric şi duodenal, ateroscleroza, anumite forme de obezitate şi celulită, boli alergice (astm, poliartrite) şi ale sistemului nervos central, senilitate precoce, intoxicaţii alimentare şi medicamentoase, gută, unele afecţiuni dermatologice.
În cazuri disperate de cancer, indiferent de localizare, înfometarea dirijată a corpului prin posturi reprezintă una dintre metodele eficiente de salvare a vieţii şi de recăpătare a sănătăţii.
(prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ)
(12 nov 2009, 15:28:59
Trebuie sa postim pentru ca asa ne-a poruncit Dumnezeu!
Ca este sanatos, asta-i ca o cununa! Nu trebuie sa ne indoim de faptul ca Dumnezeu ne impune legi sanatoase!
Preotii ar putea face altceva insa! Sa lupte pentru o mancare sanatoasa si in afara postului! La intalnirile de nivel inalt cu oficialitatile statului in loc sa stea cu mana intinsa pentru ajutor financiar mai bine ar face lobby pentru ca statul sa se implice mai mult pentru o alimentatie sanatoasa si ecologica a populatiei! Apostolul Pavel ne invata sa avem grija de trupul nostru pt ca este templu al Sfantului Duh!