Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoBucovina. Ţinutul mănăstirilor, al pădurilor nesfârşite şi al munţilor reci. Fiecare regăsire a aşezărilor şi a lăcaşurilor de cult din această parte de ţară e diferită, unică în felul ei.
De pildă, prima ninsoare din acest an i-a dat un alt aspect Mănăstirii Suceviţa, uşor mohorât, diferit de imaginea caldă, din timpul verii, pe care o păstram în minte. În ciuda capriciilor vremii, schivnicia de la începutul veacului al XVI-lea, care seamănă cu o cetate medievală fortificată, stă bine în temelii.
Încă de la început, zidurile mănăstirii au fost întărite de rugăciunile primilor sihaştri, care au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul, iar, astăzi, evlavia credinţei drepte este purtată de maicile care vieţuiesc aici.
Marţi, 13 octombrie. Prima ninsoare din acest an se aşterne liniştit pe valea râului Suceviţa, pe vârfurile pădurilor din munţi şi pe turlele mănăstirii. Fulgi mari şi albi de vată ruptă din nori acoperă cu o pojghiţă pufoasă zidurile groase şi aspre ale lăcaşului de cult. Ca într-o poezie. Curtea e aproape goală. Şi vântul şuieră pe la urechi preziceri de iarnă grea. Un grup de turişti străini ascultă zgribuliţi, de sub streşinile bisericii, indicaţiile ghidului, cu obiectivele aparatelor de fotografiat amorţite, puse la păstrat în huse de protecţie.
Povestea monumentului, spusă oricui vrea să asculte, începe cu anul 1586, dată la care mănăstirea este atestată documentar. Construcţia propriu-zisă a Bisericii cu hramul „Învierea Domnului” a început în anul 1583, la iniţiativa celor trei fraţi Movilă - Ieremia Movilă, conducător al Moldovei; Simion, domnitor al Ţării Româneşti; Gheorghe, episcop la Rădăuţi, numit, la scurtă vreme după ridicarea mănăstirii, Mitropolit al Moldovei.
Aspect de cetate fortificată, interior de biserică
Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de artă bizantină, gotică, cu elemente ale vechilor biserici de lemn din Moldova, şi mici accente „munteneşti” -, aşezământul monahal de la Suceviţa anunţă inovaţiile arhitecturale ale secolului următor.
Edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul specific epocii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis, la care se adaugă alte două mici pridvoare, deschise pe laturile de sud şi de nord, semne ale influenţei arhitecturii din Ţara Românească.
Incinta este un patrulater cu aspectul unei fortăreţe medievale, încinsă cu ziduri masive (100 m lungime), înalte (6 m) şi groase (3 m lăţime), construite după 1595, în timpul domniei lui Ieremia Movilă. Zidurile sunt prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, cinci turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării. Fiecare turn este diferit de celelalte şi fiecare are cel puţin două etaje.
Chiliile se învecinează cu peretele estic, iar în incinta lăcaşului de cult se găseşte şi un muzeu cu broderii, manuscrise, obiecte religioase şi icoane. Biserica Învierii are cinci camere - după specificul oricărei mari biserici de pe lângă o mănăstire moldovenească -, cu altar, naos, camera mormintelor, pronaos şi exonartex.
În camera mormintelor îşi dorm somnul de veci fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă. Asemenea multor exponate din muzeu, lespezile funerare din marmură de Ruşchiţa, cu influenţe munteneşti în decoraţia cioplită, sunt obiecte reprezentative ale artei medievale româneşti.
Remarcabil este şi iconostasul sculptat în lemn de tisă, în stil baroc-rococo, care datează din anul 1801.
La Suceviţa se mai aud şi astăzi clopotele de pe vremea lui Ierimia Movilă, pe care le-a donat mănăstirii în 1605 şi care se găsesc în turnul cel mai masiv, amplasat în partea de nord-vest. După venirea pe tronul Moldovei (1595), acelaşi Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior.
(Raluca BRODNER, www.ziarullumina.ro)
