Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pe cerul Ortodoxiei româneşti strălucesc precum luceferii sfinţii. La loc de cinste între numeroşii sfinţi, ale căror Sfinte Moaşte răspândesc bună mireasmă pe tot cuprinsul ţării noastre, se află Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
Sfântul Dimitrie cel Nou era de neam român şi a trăit în veacul al XIII-lea. S-a născut în satul Basarabov, aflat pe malul râului Lom, un afluent al Dunării, în apropierea oraşului Russe, în timpul Imperiului Vlaho-Bulgar (Româno-Bulgar), imperiu creat de români (vlahi) şi bulgari – după răscoala împotriva bizantinilor din anii 1185-1186 – sub conducerea fraţilor Petru şi Asan.
Familie foarte săracă
Părinţi lui erau foarte săraci şi nu au reuşit să-l sprijine pentru a învăţa carte. Din cauza aceasta a fost nevoit tânărul Dimitrie să-şi câştige singur cele necesare traiului. Mulţi ani a păscut vitele şi oile oamenilor din sat, cutreierând toate colinele din preajma Dunării şi văile înverzite ale râului Lom. Frumuseţile naturii l-au apropiat şi mai mult de Dumnezeu Creatorul. Viaţa autentic creştină din sânul familiei, participarea la sfintele slujbe de la biserica din sat, l-au făcut pe tânărul Dimitrie să-şi dorească să-şi închine viaţa slujirii lui Dumnezeu. Era blând, milostiv cu toţi semenii, postea mult şi se ruga mereu. Bunătatea lui era cunoscută sătenilor. Se îngrijea de cei săraci, cărora le împărţea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor.
Dor după viaţa monahală
A cunoscut pe unii călugări cu viaţă îmbunătăţită din mănăstirile din apropierea satului natal şi s-a trezit în el dorul după viaţa monahală. A părăsit lumea cu grijile ei şi a îmbrăcat haina monahală la un schit, nu departe de satul Basarabi. Izolat de lume şi chiar de ceilalţi monahi, a petrecut ani mulţi într-o peşteră, săpată în stâncă, în asceză, rugăciune stăruitoare, post aspru şi înfrânare. Viaţa îngerească a cuviosului era cunoscută de toţi creştinii, luminând ca o lumânare smerită din peştera rece.
Şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în peştera de pe malul râului Lom; tradiţia spune că şi-a cunoscut dinainte sfârşitul şi s-a întins între două lespezi de piatră ca într-un sicriu şi şi-a dat obştescul sfârşit.
„Ca un înger pe pământ viaţa ta ai săvârşit”
O podobie din slujba Utreniei Sfântului Dimitrie cel Nou spune aşa: „Ca un înger pe pământ viaţa ta ai săvârşit, în post şi rugăciune ziua şi noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaş adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit din tinereţe şi toate întunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta şi noi cu credinţă te lăudăm şi te slăvim”.
Sfintele sale moaşte, descoperite în chip minunat
Data trecerii la cele veşnice nu se cunoaşte. Mulţi ani nimeni nu a ştiut că sfântul nu mai era în viaţă. Prin rânduiala lui Dumnezeu, sfintele sale moaşte au fost descoperite în chip minunat. În urma unor ploi puternice, cele două lespezi cu sfintele moaşte au căzut în apa Lomului, au fost acoperite cu nisip, prundiş şi pietre şi multă vreme au stat îngropate. S-a arătat cuviosul în vis unei tinere greu încercată de o boală aprigă, spunându-i că se va vindeca de-l va scoate din apă. Au mers părinţii tinerei şi câţiva credincioşi la locul indicat de sfânt în vis şi au scos cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie întreg şi neputrezit pe care l-au aşezat în biserica satului. Toţi s-au minunat şi au mărit pe Dumnezeu pentru descoperirea acestui odor de mare preţ şi pentru însănătoşirea tinerei ce era bolnavă.
Moaştele, în catedrala mitropolitană din Bucureşti
Mulţime de credincioşi venea în satul Basarabi spre a se închina cinstitelor moaşte. Creştinii din localităţile de la sud, dar şi de la nord de Dunăre, veneau în biserica zidită de un domn muntean (tradiţie spune) şi se rugau sfântului să mijlocească la Dumnezeu ca să reverse milă peste ei.
Sfintele Moaşte au rămas în satul Basarabi cinci secole, fiind întărire pentru credincioşi în vremurile tulburi ale Balcanilor. Războiul ruso-turc (1768-1774), purtat şi pe pământul românesc a fost nimicitor. Generalul rus Petru Saltâcov, ajungând cu armata în satul Basarabi, a luat Moaştele pentru a nu fi profanate de turcii musulmani. Retrăgându-se cu armata, la Bucureşti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, au intervenit pe lângă generalul rus să lase cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului roman şi Mitropoliei ţării, ca o mângâiere pentru multe pagube materiale şi suferinţe îndurate de români în timpul războiului, mai ales că era român (valah) de neam. Le-a ascultat dorinţa şi Moaştele au fost aşezate cu mare cinste în catedrala mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, totuşi, la Kiev.
Pururea rugător pentru noi
Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit astfel ocrotitorul Bucureştiului şi al întregii Ţări Româneşti. Multe suferinţe şi felurite boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare la racla sfântului. Este pururea rugător pentru noi către Dumnezeu.
Ţinând seama de cinstirea deosebită de care se bucura Sfântul Dimitrie cel Nou, la 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre s-a transpus în faptă în cadrul unor impresionante manifestări bisericeşti la 27 octombrie 1955, în prezenţa multor ierarhi români şi străini şi a numeroşi preoţi, călugări şi binecredincioşi creştini din Bucureşti şi din alte localităţi din ţară.
Sfântul Dimitrie cel Nou este pentru noi pildă de blândeţe, smerenie, milostenie şi dragoste pentru aproapele. Să ne rugăm Sfântului să fie ocrotitor în necazuri, izbăvitor de boli şi suferinţe, mângâietor în întristare şi grabnic ascultător când îi cerem cu stăruinţă ca să fie mijlocitor al nostru către Dumnezeu.
Pr. Justinian – Remus COJOCAR
Biserica „Sf. Dumitru” Suceava
